Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep a plecat la Lausanne. Urmează săptămâna decisivă la TAS + Șefa ANS, rezervată în privința viitorului

Maria Olteanu

Publicat 06/02/2024 la 09:45 GMT+2

Săptămâna decisivă pentru viitorul Simonei Halep a venit. Sportiva noastră luptă acum pentru ultima rută prin care încearcă să își salveze cariera: TAS. În această dimineață, potrivit Euronews, fostul lider mondial a plecat spre Lausanne, în speranța că verdictul în cazul său de dopaj îi va fi unul favorabil, după prima suspendare primită, cea de 4 ani.

EXCLUSIV | Interviul cu Simona Halep, pentru Eurosport, la fix un an de la ultimul meci

Simona Halep a fost suspendată 4 ani din tenis, după ce a ieșit pozitiv la un test anti-doping efectuat la US Open. Acum, sportiva noastră mai are o singură speranță, la TAS, unde suspendarea ar putea fi redusă. Halep a plecat în cursul acestei dimineți spre Lausanne, unde speră să poată arăta că este nevinovată pentru suplimentul contaminat pe care l-a consumat în timpul US Open 2022.
Fostul lider mondial a fost suspendat de tribunalul independent Sport Resolutions în luna septembrie 2023, pentru 4 ani, un verdict mult prea dur, pe care Halep speră să îl schimbe la TAS, ultima sale cale prin care poate contesta pedeapsa primită.
Simona a plecat în această dimineață alături de echipa ei spre Elveția, unde începând de miercuri, 7 februarie, și până vineri, 9 februarie, va trebui să vină cu toate dovezile care îi sunt favorabile, pentru a-i convinge pe cei care analizează cazul că nu a consumat cu bună știință un produs interzis, pe care l-a primit recomandare de la echipa antrenorului ei de la acea vreme, francezul Patrick Mouratoglou.
Simona Halep, foto: Euronews.ro
Captură Euronews.ro
Halep a susținut mereu că nu este vinovată și spera ca verdictul să nu fie unul atât de dur. Tribunalul independent de la Londra nu a avut milă și a suspendat-o 4 ani, o pedeapsă mult prea dură, care ar însemna, în mare proporție, finalul carierei ei, dacă se va păstra. TAS însă poate schimba această decizie, în urma aspectelor care vor fi prezentate în următoarele trei zile.

Urmează săptămâna decisivă pentru cazul Simonei Halep

Viitorul Simonei Halep în tenis se va decide săptămâna această, la Lausanne. Sportiva noastră a plecat spre Elveția în această dimineață, iar la audieri va fi însoțiță, potrivit Euronews, de o echipă condusă de un avocat din Los Angeles, care a mai fost implicat și în alte mari cazuri de dopaj, inclusiv în cel al Mariei Sharapova.
Cazul sportivei noastre va fi analizat de trei arbitri, care de-a lungul celor trei zile vor trebui să ia o decizie în ceea ce o privește pe româncă, suspendată acum până în octombrie 2026.
Înaintea plecării la TAS, Halep și-a făcut planul prin care speră să îi convingă pe arbitri de nevinovăția ei.
TAS poate anula sau modifica suspendarea de 4 ani dictată de Sport Resolutions, însă Halep are nevoie de o apărare solidă.
Potrivit Spot Media, sportiva noastră și-a pregătit încă de săptămâna trecută strategia înaintea plecării la Lausanne alături de echipa de avocați condusă de Howard L. Jacobs.
Halep are acum un plan cu trei argumente prin care să dovedească că nu s-a dopat în mod intenționat.
În primul rând, Simona va pune întreaga vină pe umerii echipei lui Patrick Mouratoglou, explicând la audieri că nu ar fi avut motive pentru care să nu aibă încredere într-o echipă cu o experiență atât de mare în tenis, ce nu ar fi trebuit să greșească atât de grav. Comparativ cu procesul de la Londra, francezul a recunoscut, public, între timp, că el este vinovat pentru suplimentul luat de Halep la US Open 2022.
În al doilea rând, Halep va încerca din nou să arate celor care analizează cazul că suplimentul respectiv provenea dintr-un lot contaminat și că nu avea cum să poată verifica asta, în momentul în care i-a fost recomandat de echipa sa. În dosarul care va fi audiat la TAS au fost depuse și studii, respectiv păreri ale unor experți, alături de testele efectuate de Simona în acea perioadă, toate negative, exceptându-l pe cel cu pricina.
În final, Halep mai are o pistă pe care va merge la TAS. Aceasta va invoca și nedreptatea procesului inițial, de la tribunalul Sport Resolutions, având în vedere că procesul de acolo a fost desfășurat sub influența ITIA.

Elisabeta Lipă, rezervată înaintea procesului de la TAS

Elisabeta Lipă, președinta ANS, a analizat și ea cazul Simonei Halep, înaintea audierilor de la TAS. Fosta mare sportivă a României este rezervată în privința viitorului tenismenei din Constanța, chiar dacă și-ar dori enorm ca Halep să primească un verdict pozitiv.
"Deci, normal că aici legea asta a anti-doping-ului este foarte sucită, să zic așa, având în vedere că tu, ca sportivă, ai o echipă în spate. Tu te-ai lăsat cu toată încrederea pe mâinile echipei, dar atunci când faci un control și ești pozitivă, pozitiv, nu contează, de vină ești numai tu.
Pentru că așa este legislația: sportivul trebuie să știe întotdeauna ce suplimente ia. Eu sunt ferm convinsă că Simona, atât timp cât s-a dus la cea mai tare academie de tenis, s-a dus cu inima deschisă, s-a dus să facă performanță, s-a lăsat pe mâna specialiștilor și iată ce a ieșit.
Eu am trăit momentul 2000 cu Andreea Răducan, cu acel nenorocit de Nurofen forte care a scos-o din circuit și practic acel Nurofen i-a furat medalia de la gât. Eu știu ce tragedie a fost în echipa României, în Satul Olimpic, știind că ai răcit și ai luat un banal Nurofen și care ți-a luat medalia de la gât.
Și cu toate insistențele și cu toate procesele, numai acolo câte întâlniri au fost și n-a reușit domnul Țiriac să îi facă să înțeleagă că totuși este un Nurofen care nu ajută performanța în niciun fel", a spus șefa sportului românesc, Elisabeta Lipă, pentru GSP.
Mi-aș dori ca Simona să fie reabilitată, dar mi-este foarte greu să dau un pronostic, pentru că nu sunt în măsură să spun cum va fi finalul - Elisabeta Lipă
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo