Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep a plecat spre Montreal! Românca a dezvăluit ce obiectiv are în Canada: "Asta îmi propun!"

Irina Aldea

Publicat 05/08/2021 la 11:30 GMT+3

După trei luni de pauză, Simona Halep revine în competiții, la turneul de la Montreal, pe care l-a cucerit de două ori în carieră.

Australian Open - Interview Simona Halep (Romanian)

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep va participa la turneul de la Montdeal după accidentarea la gleznă. Competiția din Canada este prima pentru româncă de la accidentarea de la Roma. Ea a câștigat de două ori în carieră turneul de la Montreal. Întrecerea din Canada se va desfășura în perioada 7-15 august, ca o pregătire pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Azi, campioana noastră a plecat spre Montreal și a vorbit la aeroport despre perioada recentă, despre cum a trecut peste accidentare, dar și ce obiectiv are în Canada: "Orice este posibil la o astfel de accidentare. Eu nu am mai trecut prin aşa ceva, prin ruptură musculară. Medicii mi-au spus că sunt recuperată, eu mă simt recuperată, dar la un meci oficial e diferit. Aşa că o să văd când voi ajunge acolo (n.r. Montreal). A fost cea mai grea perioadă din cariera mea pentru că a fost o accidentare destul de gravă, nu mă mai întâlnisem cu aşa ceva. Dar am luat pozitivul şi m-am bucurat că am stat acasă", a spus Simona.

Simona Halep a plecat spre Montreal! Ce a spus la aeroport

"Sunt mult mai bine acum, m-am odihnit din punct de vedere mental. Dar şi fizic sunt bine, nu am avut dureri cât timp m-am antrenat. Acum sper să fiu aptă să şi joc turneele. Eu acolo îmi propun să fiu sănătoasă şi să joc cât mai multe meciuri se poate.
Îmi e dor de teren, îmi e dor de competiţie, ştiu că va fi foarte greu la început, dar nu îmi e teamă. O să merg cu încredere şi o să văd ce pot să fac. Timpul petrecut acasă a fost foarte frumos. Mereu e plăcut acasă şi greu de plecat. Dar sunt motivată pentru ceea ce urmează, sunt cu mintea acolo", a mai adăugat Halep.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo