Eurosport
Simona Halep a vorbit deschis despre viitorul ei în tenis! Marea ambiție a campioanei noastre
De
Publicat 27/04/2023 la 21:11 GMT+3
Simona Halep a rupt tăcerea despre cazul de dopaj în care e implicată. Într-un amplu interviu acordat pentru Tennis Majors, sportiva noastră a vorbit deschis despre perioada dificilă pe care o traversează și a dezvăluit că are o mare ambiție de a reveni la cel mai înalt nivel, chiar dacă amânarea deciziei atârnă greu în moralul său.
Simona Halep
Credit imagine: Getty Images
Simona Halep și-a pregătit în taină apărarea în cazul suspendării provizorii pentru dopaj, pe care a primit-o anul trecut, dar sportiva noastră a decis să rupă tăcerea și să vorbească deschis despre situația sa. Dubla campioană de Grand Slam a oferit un interviu amplu pentru Tennis Majors, în care și-a manifestat frustrarea pentru amânarea judecării sale, care ar putea avea loc pe 28 mai.
În plus, Simona a explicat în detaliu cum experții care o apără au descoperit modul în care Roxadustat-ul a ajuns în corpul său, dar a vorbit și despre viitorul său în tenis, în condițiile în care va fi absolvită de vină și va putea juca din nou.
Simona Halep, hotărâtă să-și continue cariera la cel mai înalt nivel
Românca a recunoscut că această așteptare este foarte dificilă, dar este convinsă că nu și-a spus ultimul cuvânt în sportul alb. Simo are o mare ambiție să revină pe teren și nu oricum, ci la cel mai înalt nivel din tenis.
"Îmi doresc foarte mult să joc din nou pentru că iubesc acest sport și vreau să joc din nou pentru marile titluri. Toată viața mea am muncit pentru asta. Am continuat să joc (n.r. în timpul suspendării) pentru că aveam speranța că acest cazse va rezolva. Am avut multe amânări. Nu a fost ușor să rămân concentrată, dar am făcut tot ce am putut și am rămas cât mai concentrată să lucrez și să exersez cât mai mult posibil.
Până acum, tenisul a fost întotdeauna viața mea. Simt că vreau să o fac din nou. Vreau să fiu la fel de puternicăcum am fost înainte, chiar mai mult dacă se poate. Lucrez pentru asta și știu că o să mă chinui pentru că vor fi aproape opt luni fără a juca un meci oficial și mai e și toată presiunea care a existat în acest caz. Cred cu tărie că dacă muncesc din greu, pot juca din nou la cel mai înalt nivel.", a spus Simona pentru Tennis Majors.
Turneul ATP Masters 1000 de la Madrid se desfășoară în perioada 26 aprilie - 7 mai, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo