Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep ar putea fi ștearsă din clasamentul WTA dacă se adeverește suspendarea de 2 ani anunțată de Marca

Maria Olteanu

Actualizat 01/07/2023 la 11:48 GMT+3

Simona Halep este zilele acestea la Londra, unde Tribunalul Sports Resolutions analizează cazul de dopaj în care este implicată sportiva noastră. Publicația Marca a scris vineri despre o perioadă de suspendare de 2 ani pe care Halep ar urma să o primească. Aceasta ar fi sinonimă cu ștergerea Simonei din clasamentul WTA.

Simona Halep, înfrângere dureroasă la US Open 2022! Românca, eliminată în turul 1 de Daria Snigur

Simona Halep ar fi trebuit să fie audiată la finalul lunii mai în cazul de dopaj în care este implicată și suspendată provizoriu din tenis încă din luna octombrie a anului trecut, atunci când a fost testată pozitiv la Roxadustat, în timpul US Open.
Audierea a fost, însă, amânată pentru finalul acestei luni și urmează ca aceasta să primească un răspuns în viitorul apropiat.
După amânări succesive, momentul mult-așteptat a venit. Halep a mers la Londra, iar zilele acestea are loc audierea sa la Tribunalul independent Sports Resolutions.
În tot acest timp, marile publicații din lume scriu despre subiect și analizează posibile consecințe în acest caz. Marca scrie despre faptul că, cel mai probabil, Simona Halep va primi o suspendare de doi ani.
"Cel mai probabil, Simona Halep va primi această pedeapsă de doi ani, cu începere din noiembrie 2022", a anunțat Marca, vineri seara.
Suspendarea de doi ani ar putea fi ulterior contestată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, unde ar putea fi redusă la un an, însă, chiar și așa, Halep ar avea de suferit în circuit.
Dacă scenariul relatat de Marca se va adeveri, Simona va fi ștearsă din clasamentul WTA. Sporitva noastră nu își va putea apăra punctele la Openul Canadei (4 – 13 august), fapt care îi va aduce ieșirea din clasamentul WTA.
După ce a ratat toate turneele din momentul suspendării provizorie, Halep a mai rămas cu 1.000 de puncte în clasamentul WTA, aferente titlului câștigat anul trecut la Openul Canadei.
Dacă Tribunalul de la Londra va decide supendarea ei, Simona nu își va putea apăra punctele câștigate și va fi ștearsă din clasamentul WTA.
În momentul în care se va întoarce în circuit, participarea Simonei la turnee va fi condiționată de primirea unor wild carduri din partea organizatorilor.
CITEȘTE ȘI:

DECIZIA TRIBUNALULUI SPORTS RESOLUTIONS POATE FI ATACATĂ LA TAS

Cazul Simonei Halep este analizat și judecat de Tribunalul independent Sports Resolutions, cel care se ocupă de audieri.
Dragoș Suciu a vorbit despre acest caz și a afirmat, la fel ca Marca, faptul că, cel mai probabil, Halep va primi o suspendare de aproximativ doi ani. Halep va putea contesta decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane, care va scădea suspendarea la jumătate.
"A fost audiată astăzi (n.r. vineri), dar va fi audiată și mâine. În aproximativ două săptămâni ar trebui să avem un prim verdict. Momentul care era amânat a avut loc.
Alături de avocați, Simona și-a prezentat argumentele. Vom vedea care vor fi deciziile. În general, aici se dau suspendări de doi ani, apoi deciziile sunt atacate la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. În general, acolo se reduc la jumătate.
Se scade termenul de suspendare provizorie, iar acea suspendare provizorie e din noiembrie 2022", a spus Suciu, la Digisport.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
picture

Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport & pe aplicația Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo