Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep - Cristina Bucşa, în primul tur la Citi Open. Ora partidei

Cristian Mihală

Actualizat 31/07/2022 la 23:32 GMT+3

Tabloul de la Citi Open este complet, odată cu terminarea calificărilor. Simona Halep o va întâlni în primul tur al competiţiei de la Washington pe Cristina Bucşa, locul 120 WTA. Partida dintre cele două va avea loc luni seară, de la ora 19:00.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep îşi ştia de două zile traseul virtual de la Washington, dar a aşteptat până în această seară să afle cu cine va debuta. Pentru că, potrivit ţintarului, campioana noastră, cap de serie numărul 4 la Citi Open, avea să joace în primul tur cu o sportivă venită din
Astfel, odată biletele pentru competiţia propriu-zisă adjudecate de sportivele care au jucat în calificări, Simona Halep a aflat că va debuta împotriva ibericei Cristina Bucşa. Sportiva din Spania a trecut de favorita gazdelor, Caty McNally, scor 1-6, 6-4, 7-5, în ultimul meci din calificări. Anterior, Bucsa trecuse de Kimberly Birrell, locul 407 WTA, tot în 3 seturi.
Cristina Bucşa este o sportivă de 24 de ani, născută la Chişinău, dar care din 2015 a ales să reprezinte Spania. Ea are 4 titluri ITF în carieră şi a reuşit în acest an calificarea pe tablourile principale de la Australian Open şi Roland Garros.
3 din cele 4 titluri cucerite de Bucşa la nivel de ITF au venit pe hard. În singura sa finală pe zgură câştigată, Cristina a reuşit şi cea mai importantă victorie a carierei: a trecut de Jil Teichmann (optime de finală la Roland Garros 2022), la Porto.
Duelul Halep - Bucşa va fi primul pe "Stadium", luni, urmând a se desfăşura de la ora României 19:00.
În turul 2, dacă va trece de Bucşa (partida ar trebui să fie o formalitate), Simona Halep va da peste învingătoarea din duelul Madison Brengle și Anna Kalinskaya.
În sferturile de finală ale competiției, Simona le are ca posibile adversare pe Kaia Kanepi (favorita nr. 6), Greet Minnin, Harriet Dart și Lin Zhu, în timp ce în semifinale ar putea să se întâlnească cu Jessica Pegula, Daria Saville, Venus Williams, Andrea Petkovic sau Clara Tauson.
Pe cealaltă jumătate de tablou, ca posibile adversare ale lui Halep în finala de la Washington, se remarcă Victoria Azarenka, Elise Mertens, Sofia Kenin sau Emma Răducanu.

Simona Halep, antrenament cu Emma Răducanu, la Citi Open

Simona Halep şi Emma Răducanu s-au antrenat împreună duminică şi, având în vedere că ambele au aşteptări mari de la US Open Series, acest lucru s-a simţit și la şedinţa de pregătire de azi. Atât Halep, cât și Răducanu au fost conectate la maximum la meciul de pregătire pe care l-au jucat împreună, comportându-se ca într-o partidă normală, cu miză.
Pe cât de concentrată a fost la antrenamentul cu Emma Răducanu, pe atât de relaxată a părut super-campioana noastră ulterior. Ea s-a declarat încântată de faptul că e în centrul atenției la Washington și a fost fermecată de copiii care i-au "vânat" autograful.
"Ceea ce mi-a plăcut mereu la acest turneu e atmosfera. Sunt oameni peste tot, mereu interacționezi cu ei. Am făcut o grămadă de poze azi cu copii, acest vibe îți oferă o stare de bine", a spus Simona Halep pentru siteul oficial.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo