Simona Halep s-a pregătit ca la carte pentru turneele din US Open Series, marele său obiectiv fiind câştigarea Flushing Meadows, competiţie care va fi în direct pe Eurosport şi Eurosport Player, în perioada 29 august - 11 septembrie.
Până atunci, Simo începe lupta pentru trofeul de la Citi Open, azi urmând a juca în primul tur cu sportiva din Moldova, dar care reprezintă Spania, Cristina Bucşa.
Înainte de acest meci, campioana noastră s-a antrenat cu Emma Răducanu şi a rămas impresionată de modul în care a fost primită de fani. Simo este un adevărat model pentru copiii de pretutindeni, iar valul de energie dat de aceştia a dat-o gata.
Wimbledon
Rod Laver surprinde! De ce crede că nu a reușit Kyrgios să-l învingă pe Djokovic la Wimbledon
ACUM 7 MINUTE
"Ceea ce mi-a plăcut mereu la acest turneu e atmosfera. Sunt oameni peste tot, mereu interacționezi cu ei. Am făcut o grămadă de poze azi (n.r. duminică) cu copii, acest vibe îți oferă o stare de bine", a spus Simona Halep pentru siteul oficial.

"Manic Monday" la Citi Open, cu Simona Halep în prim plan

Ziua de azi e una specială pentru turneul de la Citi Open, în contextul în care pe terenuri vor călca super-campioni, care în total au adunat 47 de titluri de Grand Slam. Venus Williams, Andy Murray şi Simona Halep sunt marile vedete, astfel că tribunele se anunţă neîncăpătoare.
"Cea mai mare zi de luni din istoria turneului", au scris organizatorii pe Twitter, cu referire la numele mari implicate azi în dueluile de la Washington.
Disputa Simona Halep - Cristina Bucşa e programată pe arena "Stadium", în deschiderea zilei. Confruntarea va avea astfel loc de la ora 19:00, şi va putea fi urmărită în format LIVE-TEXT pe eurosport.ro.
Tenis
Iga Swiatek își strigă nemulțumirea: "Nu confirm că voi reprezenta Polonia!" Decizia liderului WTA
ACUM 2 ORE
Tel Aviv Watergen Open
Novak Djokovic a rupt tăcerea la Tel Aviv despre accidentarea de la mână: "Acum bat în lemn!"
ACUM 3 ORE