Eurosport
Simona Halep, duel teribil cu Danielle Collins! Românca a pierdut în primul meci de la revenire
De
Publicat 12/08/2021 la 06:30 GMT+3
Simona Halep a pierdut cu Danielle Collins 1-2 (6-2, 4-6, 4-6) la turneul WTA Montreal, în turul 2.
Simona Halep și Danielle Collins
Credit imagine: Eurosport
Simona Halep a revenit în circuit după o pauză de 3 luni, însă nu a reușit să se impună în primul meci. Românca a absentat atâta timp din cauza unei accidentări la gleznă.
Halep, locul 13 WTA, nu a reușit să treacă de Collins din SUA, locul 28 WTA, și a fost înfrântă la capătul unui meci extrem de spectaculos.
Simona Halep, înfrângere dramatică în Canada
Sportiva româncă a reușit să câștige autoritar primul set, fără probleme, scor 6-2. Însă, apoi a urmat un duel formidabil, pe care l-a pierdut din păcate. Următoarele două seturi au fost adjudecate de sportiva americancă, la limită, 6-4 ambele.
În setul decisiv, Collins a avut nevoie de o pauză de 13 minute din cauza unor probleme medicale, apoi a revenit cu un rebreak și în final a câștigat. Înainte de timeout- Halep conducea 3-2.
Jocul a ținut două ore și 55 de minute. Astfel, Collins a bifat cea de-a 12-a victorie consecutivă.
Halep a mai câștigat în două rânduri turneul de la Montreal, în 206 și 2018. În cazul în care reușea să meargă mai departe, ar fi putut să revină rapid în primele jucătoare ale lumii, top pe care l-a părăsit la începutul acestei săptămâni. Dacă reușea să facă o figură și mai frumoasă și să câștige turneul, ar fi avut șansa să urce până pe locul 6 WTA.
Mai departe, Collins va da peste Jessica Pegula.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo