Australienii iau decizii pe ultima sută de metri în ceea ce privește startul sezonului 2021. Organizatorii primului turneu de Grand Slam al anului încearcă pe cât posibil să limiteze răspândirea virusului Sars-Cov-2, astfel că s-au gândit să adopte o măsură nemaiîntâlnită până acum în circuitul mondial de tenis.
Mai exact, australienii au decis să-i răsplătească pe sportivii care vin neînsoțiți la turneu, potrivit Punto de Break. Astfel, cei care vin fără echipă la Melbourne vor primi un bonus de 7.000 de dolari. Prin această decizie, organizatorii doresc să micșoreze riscul de infectare cu noul coronavirus și să-i motiveze pe participanți să călătorească singuri. De altfel, sportivii au dreptul să aducă doi oameni din staff cu ei, dar cei care nu vor face acest lucru vor fi răsplătiți.

Calificările de la Australian Open, mutate la Dubai

Tenis
Topul câștigurilor din tenis în 2021, eclipsat de Emma Răducanu! Ce loc surpriză ocupă Simona Halep
IERI LA 13:20
În urmă cu două zile am primit confirmarea faptului că meciurile din calificări nu vor avea loc la Melbourne. Abu Dhabi și Dubai vor găzdui startul sezonului competițional de anul viitor, confirmă “Gulf News”. Emiratele Arabe Unite au reprezentat în ultimii ani un centru din ce în ce mai important pentru sportul mondial și tenis, iar în contextul actual dat de pandemia de coronavirus, Abu Dhabi și Dubai devin "colacul de salvare" pentru ITF, Tennis Australia și WTA.
Australia se teme de un al treilea val de coronavirus și a găsit o soluție de compromis pentru a nu sacrifica total calificările, așa cum s-a întâmplat la US Open 2020. Pentru că sportivilor care vor juca la Australian Open li se va impune o carantină de două săptămâni la sosirea la Antipozi, la Melbourne ar urma să se joace doar meciurile de pe tablourile principale. Iar calificările au fost programate la Dubai, atât la feminin, cât și la masculin, în perioada 9 – 13 ianuarie. 16 jucători și 16 jucătoare care vor obține calificarea la Australian Open vor fi transportați de la Dubai la Melbourne în curse charter speciale.
Australian Open 2021 este programat să înceapă pe 8 februarie, la Melbourne. Primul titlu de Grand Slam al anului 2021 va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player. Simona Halep a ajuns anul trecut până în semifinale la Australian Open, acolo unde a cedat în fața învinsei din finală, Garbine Muguruza. La feminin, Sofia Kenin a triumfat, în timp ce la masculin, turneul a fost cucerit încă o dată de Novak Djokovic.
Tenis
Mesaj emoționant al lui Darren Cahill după despărțirea de Simona Halep! Ce a postat antrenorul
22/09/2021 LA 20:40
Tenis
"M-a luat prin surprindere!" Ce a spus Ilie Năstase despre despărțirea dintre Simona Halep și Cahill
22/09/2021 LA 17:33