Simona Halep în 2022, de la extaz la agonie | Colaborarea cu Mouratoglou și suspendarea din tenis

Sezonul 2022 trebuia să fie pentru Simona Halep un an al reconstrucției. A fost, însă doar până la un punct, până când cea mai bună tenismenă din istoria României a primit cea mai dură lovitură a carierei, suspendarea provizorie pentru dopaj.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

După un final de an 2021 dificil, sezon marcat de accidentări și lipsa îndelungată de la competiții, cu Darren Cahill care a decis să plece din echipă, Simona Halep a avut încredere că anul 2022 o va trata mult mai bine, asta pentru că a reușit să treacă cu bine peste problemele fizice.
Noul sezon competițional a început promițător. După despărțirea de Darren Cahill, în echipa Simonei Halep au revenit Adrian Marcu și Daniel Dobre. Alături de cei doi antrenori români, campioana noastră a cucerit primul titlu al sezonului chiar la primul turneu disputat, la Melbourne Summer Set 1, al 23-lea său titlu și primul după mai bine de un an, învingându-le pe Destanee Aiava, Elena-Gabriela Ruse, Viktorija Golubic, Zheng Qinwen și Veronika Kudermetova, în două seturi.
CITEȘTE ȘI:

Simona Halep | Început de sezon 2022 excepțional

A urmat parcursul de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam, acolo unde a jucat în finală în 2018 (a cedat în fața danezei Caroline Wozniacki). La Melbourne, "Simo" a trecut de Magdalena Frech, Beatriz Haddad Maia și Danka Kovinic, în două seturi, dar a pierdut în turul al patrulea în fața franțuzoaicei Alize Cornet în 3 seturi.
În luna februarie, Simona Halep a participat la turneul de la Dubai, acolo unde le-a învins pe Alison Riske, Elena-Gabriela Ruse și Ons Jabeur în minimum de seturi, dar a pierdut în semifinale în fața Jelenei Ostapenko în trei seturi. La Qatar Open s-a oprit încă din primul tur, cedând în fața Carolinei Garcia în 2 seturi. În martie, la Indian Wells, Simona le-a învins pe Ekaterina Alexandrova, Coco Gauff, Sorana Cîrstea și Petra Martic, dar a pierdut în semifinală în fața actualului lider mondial din WTA, Iga Swiatek.

Simona Halep a început colaborarea cu Patrick Mouratoglou în aprilie, spre surprinderea tuturor

După ce a renunțat la Adrian Marcu și Daniel Dobre, Simona Halep a anunțat colaborarea cu Patrick Mouratoglou, pe 7 aprilie, angajându-l pe francez cu normă întreagă: "Nerăbdătoare pentru un nou capitol. Hai la treabă, Patrick Mouratoglou", a scris sportiva din Constanța la momentul respectiv. Primul turneu la care au mers împreună a fost Madrid Open, turneu pe care l-a câștigat de două ori în trecut.
Acolo le-a învins pe Shuai Zhang, Paula Badosa și Coco Gauff, dar a pierdut în sferturi, în fața lui Ons Jabeur. În mai, la Openul Italiei, Simona a învins-o pe Alize Cornet în primul tur, dar a pierdut în turul al doilea în fața americancei Danielle Collins. Ulterior, la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, la Roland Garros, pe care l-a câștigat în 2018, Simona a pierdut în turul al doilea în fața adolescentei Zheng Qinwen. După ce a câștigat primul set, Halep a suferit un atac de panică și nu s-a putut concentra asupra meciului. La câteva zile, Simona Halep a anunțat că încheie colaborarea cu Virginia Ruzici, cea care i-a fost alături încă din vremea junioratului.

Wimbledon 2022, momentul în care colaborarea Halep – Mouratoglou a început să dea roade

La Birmingham Classic, Halep le-a învins pe Lesia Tsurenko, Harriet Dart, Katie Boulter, dar a pierdut meciul din semifinale în fața lui Haddad Maia, în trei seturi. Aproape de sfârșitul lunii iunie, ea a ajuns în semifinalele Bad Homburg Open, dar a fost nevoită să se retragă din meciul cu Bianca Andreescu din cauza unei accidentări la gât. Halep le învinsese pe parcurs pe Katerina Siniakova, Tamara Zidansek și Amanda Anisimova.
picture

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

La Wimbledon, Halep a ajuns în semifinale fără să cedeze vreun set, arătând un nivel de joc excelent, apropiat de cel din 2019, atunci când a cucerit marele trofeu. Acolo le-a învins pe Karolina Muchova, Kirsten Flipkens, Magdalena Frech, Paula Badosa, a patra favorită, și Amanda Anisimova, a 20-a favorită, dar a pierdut în semifinale în fața viitoarei campioane, Elena Rybakina.

Obiectivul setat la începutul lui 2022 putea fi îndeplinit cu parcursul de la Wimbledon

În acel moment, colaborarea dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou a început să dea roade pentru prima dată. Din păcate pentru sportiva noastră, ea nu a primit puncte în clasament pentru parcursul excelent de la Wimbledon. Englezii au decis să-i interzică pe ruși și bieloruși la Wimbledon, iar ATP și WTA au luat hotărârea de a nu acorda puncte după al treilea turneu major al anului.
La începutul anului 2022, Simona Halep a declarat că își dorește să revină în Top 10 WTA și într-un final a reușit. În prezent ocupă locul 10, însă ar fi ocupat fără nicio îndoială o poziție mult mai bună dacă punctele i s-ar fi acordat pentru atingerea semifinalei de la Wimbledon.

Trofeul cucerit la Rogers Cup, primul alături de Patrick Mouratoglou

La Openul Canadei, Simona Halep a avut un parcurs incredibil. Românca a ajuns în semifinale, învingându-o pe Coco Gauff în minimum de seturi, bifând astfel a 29-a semifinală la un turneu WTA 1000, un record (Serena Williams 26, Agnieszka Radwanska 23, Victoria Azarenka 22 și Maria Sharapova 22). A învins-o pe Jessica Pegula pentru a ajunge în finală pentru a patra oară la acest turneu. În plus, ea a ajuns în prima finală WTA 1000 după 2 ani, devenind jucătoarea cu cele mai multe finale WTA 1000 - 18 - la egalitate cu Serena Williams.
picture

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Ulterior, marea noastră campioană a câștigat al 24-lea titlu și al treilea la același turneu pentru prima dată în carieră, învingând-o pe Beatriz Haddad Maia în trei seturi (6-3, 2-6, 6-3). Ca urmare, Simona Halep a revenit în top 10 în clasamentul mondial, pe locul 6 mondial. Sportiva noastră este lider în privința celor mai numeroase victorii în turneele WTA 1000 din toate timpurile, 185.
Ulterior, la turneul Masters de la Cincinnati, Simona Halep s-a retras din meciul din turul al doilea cu Veronika Kudermetova din cauza unei accidentări la coapsă, după ce o învinsese pe Anastasia Potapova în primul tur. La US Open 2022, Halep a fost surprinsă de jucătoarea venită din calificări Daria Snigur în primul tur, fiind eliminată încă din primul tur la Flushing Meadows.

Suspendarea provizorie pentru dopaj, șocul sfârșitului de an pentru Simona Halep și lumea tenisului

După US Open, Simona Halep a anunțat că nu va juca pentru restul anului, după ce a suferit o operație la nas. În octombrie 2022, Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat că Halep a fost depistată pozitiv la US Open 2022 cu Roxadustat, o substanță interzisăcare ajută la mai buna oxigenare a sângelui.Ulterior, Simona s-a declarat șocată de vestea care a uimit pe toată lumea:
"Astăzi începe cel mai greu meci al vieții mele: lupta pentru adevăr. Am fost informată că am testat pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. E cel mai mare șoc din viața mea. De-a lungul carierei mele, ideea de a trișa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte, întrucât e complet opusă valorilor cu care am fost educată. Să înfrunt o situație atât de nedreaptă, mă simt confuză și trădată", a transmis Halep la acel moment.

Ce urmează pentru Simona Halep după suspendarea din tenis pentru dopaj

În continuare, viitorul Simonei Halep în circuitul mondial feminin e incert. Procesul poate fi de durată, iar românca va rata cel mai probabil o bună bucată din sezonul competițional 2023 în cel mai bun scenariu. Rămâne de văzut cât de reprede va reușit sportiva noastră să-și construiască o bună apărare în cazul de dopaj.
Din ultimele informații, există și vești bune pentru Simo. Sportiva din Constanța a angajat o agenție franceză de toxicologie și farmacologie, iar aceasta a descoperit că suplimentele nutritive utilizate de Halep conțineau surse accidentale de compuși care depășeau criteriile de puritate ale substanțelor înscrise pe etichetele produselor administrate de aceasta. În urma acestor dezvăluiri, situația Simonei Halep se poate schimba radical.
Australian Open se vede în săptămâna 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo