Halep a început greu partida. A pierdut primul game al meciului, pe propriul serviciu, iar sportiva din America s-a distanțat, ulterior, la două gameuri pe tabelă, 3-1 și 4-2. Românca a revenit pe final, a egalat la 6 și s-a intrat în tie-break. După o oră și 11 minute, Simona Halep a luat manșa cu 7-6(5).
Plusul de moral s-a simțit în setul 2 condus de sportiva noastră de la un capăt la celălalt. Trei break-uri, iar Halep s-a calificat în turul 2, unde va da peste Harriet Dart (Marea Britanie, 173 WTA).
Partida de azi a avut o însemnătate aparte pentru sportiva noastră, în condițiile în care Brady era una dintre cele mai grele posibile adversare în turul întâi. O sportivă care lovește foarte puternic, americanca e singura sportivă care în 2020 a învins-o pe Barty, liderul clasamentului WTA.
Tenis
Emma Răducanu, veste neașteptată! A anunțat despărțirea de antrenorul Andrew Richardson
ACUM 3 ORE

Iată mai jos răspunsurile date de Simona Halep în conferința de presă de după victoria de la Australian Open

Un meci complicat, având în vedere că Brady joacă foarte bine. Care a fost cheia acestei victorii?
Știam că ea va fi foarte motivată. Am jucat împreună acum câteva luni și a fost o partidă foarte grea. Știam că are un forehand excelent, reverul i-a ținut și el foarte bine azi. A trebuit să devin mai agresivă, să o împing cât mai în spate, să o fac să alerge. A fost un set foarte greu, apoi am reușit să mă relaxez și să fiu mai agresivă.
Ai o istorie aici. În primele tururi, mai mereu ai întâlnit jucătoare de tipul "big hitter". Ai reușit să capeți experiență contra unor astfel de adversare?
Da. Țin minte că am jucat o dată cu Rogers aici și m-a învins. Zhang, de asemenea. Nu e ușor să joci contra unor astfel de adversare, mai ales în primele runde de la un turneu atât de mare. Asta pentru că nu ești pregătit pe deplin, nu ai ritm. Dar am experiență, știam că dacă voi reuși să "stau" în primul set am o șansă bună să câștig.
Cum îți este încheietura?
E puțin umflată, dar nu e nimic periculos, în acest moment. Voi vedea mâine dimineață, după ce mă trezesc, cum mă simt.
Nu e prima oară când te accidentezi la Melbourne în primul tur.
Da, așa s-a întâmplat și acum doi ani. Poate e un semn bun, să vedem (n.r. în 2018, deși accidentată, Simo a ajuns până în finala de la Austraian Open).

Harriet Dart

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep, despre adversara din turul doi la Australian Open

În turul următor o vei întâlni pe Harriet Dart. Ce știi despre ea?
O cunosc, dar nu am jucat contra ei și nu am văzut-o jucând live. Știu că e o oponentă dură, de valoare, dar nu vreau să vorbesc acum despre meciul următor. Abia am terminat o partidă dificilă, vreau să îmi iau o seară de relaxare și mâine dimineață voi vorbi cu echipa mea despre următoarea oponentă.
Harriet nu a reușit niciodată să facă un meci mare împotriva unei adversare de top. Crezi că acest lucru va fi în avantajul tău?
Să fii în poziția mea e un avantaj, dar acesta se poate întoarce împotriva ta. Pentru că fiecare adversar se concentrează altfel când joacă împotriva unei jucătoare de top. Toți vor să te bată. Nu mă voi gândi la ce a făcut Harriet înainte, pentru că asta înseamnă să me deconcentrez de pe ce am eu de făcut. Important e să îmi fac eu jocul, să respect tactica stabilită de echipă, să evoluez cât mai bine.
Cum ți-a schimbat câștigarea Wimbledonului viața?
Nu a schimbat-o. Sunt aceeași persoană normală. E un turneu uriaș, înseamnă mult pentru cariera mea, dar eu, ca persoană, sunt aceeași și la fel e și viața mea.
Dar bănuiesc că victoria de acolo îți dă și mai multă încredere.
Aveam încredere mare și înainte de Wimbledon. Am câștigat Roland Garros, am câștigat și multe alte turnee importante. Încrederea nu îți vine dintr-un singur turneu, e o consecință a evoluțiilor pe termen lung. Eu mă simt bine pe teren, am încredere, sunt pozitivă.
Cum te-ai simțit pe teren, având în vedere că a fost un meci extrem de solicitant, mai ales în primul set?
M-am simțit bine, nu am întâmpinat vreo problemă cu oboseala în niciun moment. Sunt semnale bune, m-am refăcut bine după Adelaide, unde m-am simțit puțin ciudat. Am muncit din greu în ultima perioadă, astfel că sunt foarte mulțumită de ce am arătat azi și de modul în care m-am deplasat. E foarte important să te miști bine pe această suprafață, astfel că sunt extrem de mulțumită.
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro. Vodafone este sponsorul transmisiunilor Eurosport de la turneele de tenis de Grand Slam. Urmărește Australian Open pe Eurosport, acasă prin canalele din grila UPC sau oriunde, pe mobil, prin Vodafone TV.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Tenis
Emma Răducanu, apariție de senzație alături de ducesa Kate Middleton, chiar pe terenul de tenis
ACUM 6 ORE
Tenis
Cum l-au descris britanicii pe Ion Răducanu, tatăl Emmei Răducanu, campioana fenomen de la US Open
ACUM 6 ORE