Simona Halep la Miami Open. S-a tras las sorți tabloul principal: adversarele româncei

Astăzi s-a tras la sorți tabloul principal de la Miami Open, primul turneu WTA 1000 al anului.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep va da piept, cel mai probabil, cu Caroline Garcia în primul ei meci la Miami Open. Jucătoarea din Franța, fostă numărul 4 mondial, trebuie să treacă în primul tur de o adversară venită din calificări pentru a ajunge la un duel cu campioana de la Wimbledon.
Garcia, în vârstă de 27 de ani, se află în acest moment pe locul 47 mondial și are în palmares șapte titluri WTA și alte opt titluri WTA la dublu. Ea a ajuns pe locul patru mondial pe 10 septembrie 2018 iar pe 24 octombrie 2016 s-a aflat pe locul doi mondial la dublu, alături de compatrioata Kristina Mladenovic.

Simona Halep, dueluri tari la Miami Open

Dacă va trece de Garcia, Halep se va întâlni cel mai probabil speranța tenisului mondial, adolescenta de 17 ani Coco Gauff. În optimile de finală pe Halep ar putea să o aștepte o reîntâlnire cu Iga Swiatek, cea pe care a eliminat-o la Australian Open în acest an.
În sferturile de finală ar putea urma un duel cu Petra Kvitova sau Elina Svitolina pentru ca în semifinale să o aștepte liderul mondial Ashleigh Barty. Finala ar putea aduce pentru Halep ocazia să se întâlnească cu cea care i-a luat locul doi în clasamentul WTA, Naomi Osaka, campioana de la Australian Open.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo