Simona Halep, moment simbolic la Sports Festival! I-a "predat" ștafeta unei fetițe de 8 ani

Simona Halep a avut meciul de retragere la Cluj, în cadrul Sports Festival, jucând alături de Andrei Pavel, Gael Monfils și Elina Svitolina. Campioana noastră a fost protagonista mai multor momente speciale în sala polivalentă, iar la un moment dat a jucat câteva puncte alături de o fetiță de 8 ani, predând simobilic ștafeta.

Simona Halep, sesiune de autografe și poze pentru fanii care i-au cumpărat cartea

Sursa video: Eurosport

Simona Halep, în vârstă de 34 de ani, fost lider mondial și dublă campioană de Grand Slam, a fost protagonista unui moment special sâmbătă la Cluj-Napoca, unde și-a încheiat oficial cariera din tenis. Evenimentul organizat la BT Arena a avut o încărcătură emoțională puternică, iar discursul ei de final a impresionat publicul prezent.
Despărțirea de sportul de performanță a fost celebrată printr-un meci demonstrativ, la care au participat Elina Svitolina, Gael Monfils și Andrei Pavel, într-o seară de gală gândită în detaliu pentru a rămâne memorabilă pentru spectatori. Momentul culminant a fost atunci când Halep a revenit la microfon pentru a rosti un mesaj profund și plin de emoție.
Simona Halep, ANdrei Pavel, Gael Monfils și Elina Svitolina la Cluj. Foto: Facebook Sports Festival.

Simona Halep, ANdrei Pavel, Gael Monfils și Elina Svitolina la Cluj. Foto: Facebook Sports Festival.

Credit imagine: Facebook

La final, sportiva a ținut să își exprime recunoștința față de oamenii esențiali din parcursul ei profesional, prezenți la Cluj pentru a o susține încă o dată pe terenul de tenis. Printre aceștia s-au aflat nume mari ale sportului românesc și internațional, precum Nadia Comăneci, Virginia Ruzici, Ilie Năstase și Gică Hagi.

Simona Halep, momente speciale la Sports Festival! I-a predat ștafeta unei fetițe de 8 ani

În cadrul evenimentului, Simona Halep a jucat la dublu mixt câteva puncte alături de tatăl său, Stere Halep, care a părut într-o formă bună.
Un alt moment special a avut lox spre final, atunci când Sofia, o micuță de doar 8 ani, a fost invitată să joace alături de fosta tenismenă. Sofia, care face parte din Winners Sports Club, a câștigat toate punctele, Halep pasând simbolic torța către tânăra generație.
picture

Simona Halep alături de micuța Sofia, la Cluj. Foto: Captură Sport.ro și PRO TV.

Credit imagine: From Official Website

"(n.r. Dacă are emoții) Da. (n.r. De când joacă tenis) De la cinci ani. Mi-a plăcut cum joacă antrenoarea mea, Andreea. (n.r. De cine îi place din circuitul WTA) De Simona Halep. (n.r. Câți ani are) Opt ani", a transmis micuța Sofia.
La rândul ei, Halep i-a urat copilei să devină o mare campioană și și-a decalrat susținerea față de noua generație din tenis.

Simona Halep și o carieră impresionantă în tenis

Simona Halep, născută pe 27 septembrie 1991 în Constanța, a absolvit atât studiile de licență, cât și pe cele de master în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Ovidius.
Primele contacte cu tenisul le-a avut la doar patru ani și jumătate, jucând alături de fratele ei mai mare. La vârsta de 16 ani, a ales să se stabilească în București pentru a-și continua parcursul sportiv la nivel profesionist.
În 2006 a pășit în circuitul ITF, competiții desfășurate în România, iar anul următor a reușit să își treacă în palmares primele trofee, două la simplu și două la dublu.
Anul 2010 a adus un moment important, când a disputat prima finală WTA la Fes, în Maroc, acesta fiind cel mai bun rezultat de până atunci. Tot în același an, pe 12 iulie, a intrat pentru prima dată în Top 100 WTA, ajungând pe locul 96.
În 2011 a continuat ascensiunea, urcând până pe poziția 42 mondial în luna septembrie, iar sezonul l-a încheiat pe locul 53. În 2012 și-a consolidat evoluția, terminând anul în Top 50, pe poziția 47, și participând la Jocurile Olimpice de la Londra.
A reprezentat România în echipa de Fed Cup în mai multe sezoane, între 2010 și 2019, cu o pauză în anumite perioade.
De-a lungul carierei, Simona Halep a ocupat timp de 64 de săptămâni prima poziție în clasamentul WTA și a avut un parcurs remarcabil în tenisul feminin. A câștigat două titluri de Grand Slam, la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, și a mai jucat trei finale majore, două la Paris și una la Australian Open.
În total, a adunat 24 de titluri WTA, iar ultimul său meci a fost la Transylvania Open, unde a fost învinsă de Lucia Bronzetti cu 1-6, 1-6, înainte de a-și anunța retragerea oficială în februarie 2025.

Cifrele Simonei Halep în tenis: 

  • Două titluri de Grand Slam 
  • 24 de titluri caștigate la simplu 
  • 64 de săptămâni ca lider mondial 
  • 373 de săptămâni petrecute în TOP 10 WTA 
  • 580 de meciuri câștigate la simplu 
  • 242 de meciuri pierdute  

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo