Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep nu e sigură de participarea la Palermo! Decizia de ultimă oră a italienilor

Irina Aldea

Publicat 24/07/2020 la 18:37 GMT+3

Simona Halep ar trebui să revină pe terenul de tenis la începutul lunii august, însă ultima decizie a autorităților din Italia ar putea să anuleze deplasarea campioanei noastre la Palermo.

Simona Halep, numărul 2 WTA

Credit imagine: Getty Images

Italia a impus, vineri, o perioadă de carantină pentru persoanele care vin din Romania și Bulgaria, iar prezența Simonei Halep la turneul de la Palermo, programat la începutul lunii august, este acum serios pusă în pericol.Ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza, a anunțat printr-un mesaj postat pe Twitter vineri după amiază că cetățenii care vin din România și Bulgaria vor intra în carantină timp de 14 zile.
Autoritățile italiene au decis instituirea carantinei pentru români după ce, în ultima perioadă, numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în România a crescut abrupt. Ministrul italian al Sănătății a luat decizia în urma unei întâlniri cu șefii instituțiilor de sănătate și cu ministrul de Interne. "Virusul nu este înfrânt şi continuă să circule. Din acest motiv trebuie să fim în continuare precauţi", a explicat ministrul italian într-o postare pe Twitter.

Simona Halep nu mai e sigură de participarea la Palermo

în aceste condiții este puțin probabil ca Simona să mai fie prezentă la turneul de 225.500 de dolari de la Palermo, unde ar trebui să fie cap de serie numărul 1. În orice caz, este important de văzut dacă organizatorii competiției vor încerca să facă eforturi pentru a o aduce pe Simona Halep la Palermo, având în vedere că este de departe cea mai importantă jucătoare care și-a anunțat prezența acolo.
Deocamdată, organizatorii au anunţat că protocolul medical este unul extrem de strict. Dacă va ajunge totuși la Palermo, cea mai bună tenismenă a României va fi nevoită să se testeze încontinuu. Ea va trebui să îşi facă testul pentru COVID-19 înainte de a disputa primul meci. Îl va repeta la fiecare patru zile, iar la sosirea pentru prima dată în complexul de la Palermo va trebui să prezinte un test negativ de coronavirus făcut cu cel mult 48 de ore înainte.
Campioana de la Wimbledon a ţinut să asigure respectă toate măsurile impuse de autorităţi: "Trebuie să ne protejăm, iar în locurile închise să se poarte mască pentru că ajută foarte mult. Şi să fim pozitivi... cred că cel mai important este să nu lăsăm teama să ne acopere, să ne domine, dar totodată să fim responsabili pentru ceea ce trebuie să facem", a spus Simona Halep pentru Observator şi Alessandra Stoicescu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo