Simona Halep nu este pe tabloul principal de la Roland Garros. Ce jucătoare vor reprezenta România

Aflată în plin proces pentru a-și demonstra nevinovăția după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat în toamna anului trecut, Simona Halep are șanse mici să fie prezentă la cel de-al doilea Grand Slam din 2023, Roland Garros. Aceasta nu se află pe tabloul principal al competiției de la Paris, alte 4 jucătore urmând a reprezenta România.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

De aproape 8 luni, Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial de tenis și de 6 luni este suspendată provizoriu, fiind acuzată într-un caz foarte complicat de dopaj. Halep și-a susținut mereu nevinovăția, dar verdictul întârzie să apară.
În tot acest timp, sportiva noastră va rata și cel de-al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros, turneu transmis de Eurosport din 28 mai.
Halep nu se află pe tabloul principal al competiției de la Paris, dar în cazul în care ar primi un verdict pozitiv în cadrul procesului în care se află implicată ar avea șansa să evolueze la ediția din acest an.
Dacă va reuși să treacă cu bine peste acest moment dificil al carierei și să revină pe terenul de tenis, Halep ar urma să solicite un wild card organizatorilor, acolo unde ar urma să se alăture celorlalte jucătoare care și-au asigurat deja locul pe tabloul principal de la turneul de la Roland Garros.
Potrivit jurnalistului Daniel Radu, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan sunt deja pe tabloul principal de la Roland Garros. Pe lângă acestea, se mai adaugă şi Patricia Ţig, care şi-a folosit clasamentul protejat, deoarece poziţia din clasament nu i-ar fi permis să se califice la turneul de la Paris, fără a juca în calificări, aceasta fiind pe locul 707 WTA.
Pe lângă acestea, mai pot apărea și alte jucătoare românce pe tabloul principal, în funcție de rezultatele înregistrate în calificări.
CITEȘTE ȘI:

SIMONA HALEP A AFLAT CÂND VA FI AUDIATĂ ÎN CAZUL DE DOPAJ

Simona Halep visează să joace în turneul său favorit Roland Garros și așteaptă cu sufletul la gură un verdict în cazul său de dopaj. Halep este scoasă din circuit de 6 luni, după ce WTA a suspendat-o provizoriu. Fostul lider mondial a fost depistată pozitiv la Roxadustat, vândut sub denumirea comercială Evrenzo, care este un medicament împotriva anemiei. Roxadustat este un inhibitor care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii.
A fost investigat în studii clinice pentru tratamentul anemiei cauzate de boala cronică de rinichi, iar această substanță se regăsește pe lista celor interzise, conform Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului.
Halep a jucat ultimul meci oficial acum aproape 8 luni la US Open, unde a fost învinsă în primul tur de Daria Snigur, 2-6, 6-0, 4-6.
Simona Halep a trecut printr-un calvar în ultimele luni și spune că nu este vinovată. Jucătoarea care a cucerit Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019 va fi audiată la finalul acestei luni.
"E bine. Încă nu știm nimic. Cum așteptați dumneavoastră, așa așteptăm și noi. Nu știm ce se întâmplă. Termenul a fost stabilit inițial pe 28, dar din câte am înțeles a fost amânat pentru 30. Suntem bine. Când suntem curați, mergem până-n pânzele albe", a spus Stere Halep, la finalul meciului FCSB - Farul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo