Simona Halep a învins-o pe Naomi Osaka în meciul său din turul patru de la Melbourne, reușind să încheie partida în două seturi. După un start echilibrat, jucătoarea japoneză a avut ocazia să se desprindă la scorul de 3-2, însă Halep a salvat patru mingi de break înainte de a prelua controlul partidei. După mai puțin de o oră și jumătate, românca s-a impus, 6-3, 6-2.
Karolina Pliskova va fi adversara ei în sferturile de finală, după ce jucătoarea din Cehia s-a impus în fața conaționalei sale, Barbora Strycova, 6-7, 6-2, 6-2. Pliskova a revenit după pierderea primului set și chiar și după ce a fost condusă cu un break în setul decisiv. Va fi al doilea meci dintre Pliskova și Halep într-un turneu de Mare Șlem, românca impunându-se anul trecut la Paris.
Madison Keys și Angelique Kerber vor juca în cealaltă partidă a jumătății superioare a tabloului. Keys a învins-o în două seturi pe Caroline Garcia în primul meci de luni, în timp ce Keber a pierdut primul set al întâlnirii sale cu Su-Wei Hsiehînainte de a le câștiga pe următoarele două.
Australian Open
Ora de start la meciul Simona Halep – Magdalena Frech, în primul tur la Australian Open 2022
ACUM 14 MINUTE
Duminică s-au stabilit și primele patru sfert-finaliste. Carla Suarez Navarro a învins-o pe Anett Kontaveit în cel mai disputat meci al rundei. Estoniana a câștigat primul set și a servit pentru meci la 5-4 în decisiv, însă a fost învinsă cu 8-6 în final. Spaniola joacă împotriva impresionantei Caroline Wozniacki în sferturile de finală. Daneza a trecut cu mare ușurință de Magdalena Rybarikova, 6-3, 6-0.
Elina Svitolina s-a calificat după ce a învins-o cu același scor pe Denisa Allertova, în timp ce Elise Mertens va bifa prima sa prezență în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Șlem după victoria în două seturi strânse din fața Petrei Martic.
Tabloul masculin a oferit câteva meciuri cu adevărat remarcabile în turul patru. Grigor Dimitrov a câștigat trei tie-break-uri pentru a se impune cu 3-1 la seturi în fața favoritului local, Nick Kyrgios, duminică. Partida dintre cei doi a fost una dintre cele mai spectaculoase ale turneului, iar Dimitrov îl întâlnește pe Kyle Edmund în sferturile de finală. Britanicul a trecut tot în patru seturi de Andreas Seppi în ciuda faptului că italianul a început mai bine partida.
Rafael Nadal și Marin Cilic se întâlnesc în alt sfert de finală de la Melbourne. Ambii s-au impus cu 3-1 în meciurile lor cu Diego Schwartzman, respectiv Pablo Carreno Busta. În timp ce Cilic a revenit după pierderea unui prim set la tie-break, Nadal a trecut mai ușor de adversarul său argentinian, însă a pierdut la rândul său setul al doilea, tot la capătul unui tie-break.
Ziua de luni le-a adus victorii ușoare lui Tomas Berdych și Roger Federer. Cehul a câștigat confruntarea sa cu Fabio Fognini în trei seturi, în timp ce Federer l-a învins pe surprinzătorul Marton Fucsovics, având nevoie de un tie-break pentru adjudecarea setului secund. Elvețianul se întâlnește cu Berdych în sferturile de finală.
Ultimul sfert de finală este și cel mai neașteptat. Hyeon Chung a reușit una dintre marile surprize ale turneului, calificându-se în ultimii opt după ce l-a eliminat pe Novak Djokovic. Meciul dintre cei doi a fost unul extrem de intens, sud-coreeanul reușind să-și ridice nivelul de joc în momentele cheie și câștigând în trei seturi strânse, 7-6, 7-5, 7-6. Chung îl va înfrunta în turul următor pe Tennys Sandgren. Americanul reprezintă probabil cea mai mare revelație a turneului din acest an, reușind luni să-l învingă pe Dominic Thiem în cinci seturi după ce în turul secund l-a învins și pe Stan Wawrinka.
***
Ziua de marți aduce în prim-plan primele meciuri din sferturile de finală ale turneului. Meciul de dublu dintre frații Bryan și perechea Matkowski/Qureshi este în direct pe Eurosport 1 la ora 2:00.
Acesta e urmat de duelul dintre Mertens și Svitolina, primul sfert de finală feminin, aproximativ la ora 4:00. Ucraineanca s-a impus în singura confruntare directă dintre cele două, pe zgura de la Istanbul anul trecut, iar aceasta pornește drept mare favorită în fața unei adversare aflată pentru prima dată în această fază a unui turneu de Mare Șlem.
Dimitrov și Edmund se înfruntă apoi în jurul orei 5:30, acesta fiind ultimul meci înaintea sesiunii de seară. Cei doi s-au întâlnit chiar în acest început de an, la Brisbane, unde Dimitrov a câștigat în trei seturi, 6-3, 6-7, 6-4.
Nadaljoacă la ora 10:00 cu Cilic în cel mai așteptat duel al zilei, unul între doi foști câștigători de Mare Șlem. Anul trecut, spaniolul l-a învins pe croat în ambele întâlniri directe dintre cei doi, câștigând toate cele patru seturi jucate la Acapulco, respectiv Shanghai.
Suarez Navarro și Wozniacki încheie programul zilei pe Eurosport 1. Surprinzător, chiar dacă va fi a opta confruntare dintre cele două, niciuna din precedentele șapte nu au avut loc la un turneu de Mare Șlem. Wozniacki s-a impus în toate cele trei meciuri directe jucate pe hard, daneza având și două succese pe zgură, la fel de multe ca adversara ei.
***
Australian Open se transmite pe Eurosport 1, Eurosport 2 și Eurosport Player. Dragoș Suciu și Radu Abramescu fac analiza evoluției românilor și a favoriților primului turneu de Mare Șlem al anului vineri după-amiaza pe pagina de Facebook a Eurosport, in cadrul emisiunii Stream Team. UPC este sponsorul transmisiunilor Australian Open de pe Eurosport. Dacă ai ratat un meci, îl poți revedea, timp de 7 zile, cu funcția Replay a mediaboxului Horizon. Iar cu aplicația Horizon Go pentru smartphone sau tabletă, te bucuri de meciuri live sau în reluare, pe orice device.
***
Programul complet al transmisiunilor*:
Eurosport 1:
2:00 Bob Bryan / Mike Bryan v Marcin Matkowski / Aisam-ul-Haq Qureshi
4:00 Elise Mertens v Elina Svitolina
5:30 Grigor Dimitrov v Kyle Edmund
10:00 Rafael Nadal v Marin Cilic
Carla Suarez Navarro v Caroline Wozniacki
*Orele sunt orientative, partidele și transmisiunile putând fi decalate în funcție de alte rezultate.
Australian Open
Australienii continuă să ia măsuri împotriva lui Djokovic! Anunțul ministrului afacerilor interne
ACUM 2 ORE
Australian Open
Vis spulberat pentru jucătorul care l-ar fi înfruntat luni pe Djokovic: "Acum nu mai are sens"
ACUM 5 ORE