Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, după calificarea în optimile de la Praga: "Este o plăcere să fiu din nou pe teren"

Cosmin Cioboata

Actualizat 11/08/2020 la 17:38 GMT+3

Simona Halep a câștigat cu mari emoții primul meci oficial de după pandemie. Campioana noastră s-a calificat în optimile de finală de la Praga după ce a învins-o pe Polona Hercog în trei seturi. În continuare, campioana noastră o va întâlni la turneul din Cehia pe Barbora Krejcikova, care a trecut de Patricia Țig.

Simona Halep, numărul 2 WTA

Credit imagine: Eurosport

La finalul meciului cu Hercog, Halep s-a arătat extrem de fericită că a revenit pe teren, însă a mărturisit că mai are de muncit ca să revină la forma ei cea mai bună:
"Întotdeauna este dificil să joc împotriva ei. Am avut ritm și am fost foarte sigură pe ceea ce am avut de făcut. Ea și-a revenit la un moment dat și a trimis câteva scurte bune. În cele din urmă am reușit să mă impun. Trebuie să fiu pregătită și să-mi ajustez jocul pentru următorul meci. Azi n-am terminat foarte bine, dar mă bucur că sunt în optimi. Este o plăcere să fiu din nou pe teren.", a spus Simona Halep, după victoria cu Hercog.

Simona Halep s-a calificat în optimi la Praga, după victoria cu Hercog

Simona s-a impus dramatic în fața Polonei Hercog după 2 ore și 32 de minute. Jucătoarea noastră și-a adjudecat primul set cu 6-1, pierzând singurul game pe propiul serviciu la scorul de 2-0. Sportiva din Slovenia și-a revenit în setul secund (6-1), reușind să câștige 3 mingi pe serviciul Simonei. Câștigătoarea s-a decis în tie-break-ul setului 3, unde Simona și-a stăpânit mult mai bine emoțiile.
Campioana noastră s-a impus cu 7-3, reușind prima victorie de după pandemie, la prima apariție pe teren.
În optimi, Simona Halep va evolua împotriva cehoaicei Barbora Krejcikova (118 WTA), cea care a învins-o în primul meci pe Patricia Țig, scor 2-0 (6-4, 6-3).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo