Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, prima reacție cu privire la războiul din Ucraina! Mesajul sugestiv al româncei

Irina Aldea

Publicat 03/03/2022 la 16:29 GMT+2

La 8 zile după ce Rusia a început invasia asupra Ucrainei, Simona Halep, cea mai bună tenismenă a României, a avut o primă reacție.

Simona Halep

Credit imagine: facebook

Dublă campioană de Grand Slam, Simona Halep a reacționat și ea după ce Rusia a pornit, acum 8 zile, invazia asupra Ucrainei. Simona se alătură astfel listei lungi de personalități din sport care și-au arătat sprijinul pentru Ucraina, care se luptă acum cu o ofensivă aprigă a forțelor militare rusești.
În acest context, Halep a publicat o imagine cu drapelul Ucrainei pe Instagram. La aceeași fotografie, Simona a adăugat emoticoane cu o inimă îndurerată și cu două mâini care se roagă. Este vorba despre o fotografie sugestivă prin care Simona își arată solidaritatea față de Ucraina în aceste momente în care țara se află în plin război cu armata lui Vladimir Putin.
Pentru Rusia, măsurile care se iau împotriva ei la nivel mondial nu pot fi ignorate. În tenis, turneele programate în Rusia și Belarus au fost anulate, iar ITF a anunțat în mod oficial că tenismenii din Rusia și Belarus pot concura în continuare în turneele internaționale și la Grand Slam-uri. Totuși, aceștia nu vor mai putea reprezenta Rusia și Belarus și nici steagul acestor țări nu va mai fi afișat.

Ce urmează pentru Simona Halep în circuitul feminin de tenis

Simona Halep mai are la dispoziție câteva zile de odihnă, până ce va reveni în competiții oficiale. Românca, fost lider mondial în clasamentul WTA, va juca la Indian Wells, turneu pe care l-a câștigat în 2015. Competiția din Statele Unite ale Americii, care face parte din categoria turneelor de 1000 de puncte, se va disputa în perioada 9-20 martie.
După Indian Wells, dacă totul merge conform planului, Simona Halep va face deplasarea la turneul de la Miami, care debutează pe data de 23 martie și se încheie pe 3 aprilie. Aceste două turnee sunt ultimele din sezonul de hard înainte ca sportiva noastră să treacă la competițiile desfășurate pe suprafața preferată de joc, zgura.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo