Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, prima reacție după ce a aflat că va ieși din Top 10 WTA! "Obiectivul e să reintru!"

Irina Aldea

Publicat 02/08/2021 la 19:42 GMT+3

Simona Halep a intrat azi în cea de a 373-a și ultima săptămână consecutivă în Top 10. Marea noastră campioană va coborî până pe locul 13, începând de lunea viitoare.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

În 27 ianuarie 2014, Simona Halep intra în top 10 al clasamentului mondial feminin, unde a reușit să se mențină timp de 373 de săptămâni. Performanța ei reprezintă cea de a 8-a cea mai lungă serie de săptămâni neîntrerupte în top 10 de la înființarea clasamentului WTA (noiembrie 1975).
Prezența ei în top 10 se încheie începând de săptămâna viitoare, din cauza faptului că va pierde 190 de puncte acumulate la turneul de la Toronto din 2019, ceea ce va determina și o coborâre până pe locul 13 WTA. Aflată la Cluj, Simona Halep a fost întrebată despre ieșirea din Top 10 WTA. Campioana noastră a mărturisit că obiectivul ei în acest moment e să revină între primele zece jucătoare ale lumii.

Simona Halep, prima reacție după ce a aflat că va ieși din Top 10 WTA

"Ies din Top 10 după mulți ani, va fi un obiectiv să reintru în top. A fost o accidentare dificilă, n-am avut până acum ruptură de mușchi. Am dorința de a reveni la nivel înalt. Voi merge la turneul de la Montreal, vreau să fiu aptă să joc toate cele 3 turnee pe hard și să câștig meciuri, dacă se poate", a spus Simona Halep la Cluj.
Cele mai importante competiții de marți de la Jocurile Olimpice
Simona Halep a anunțat că revine în competițiile oficiale de tenis odată cu turneul de 1000 de puncte de la Montreal, care începe în 7 august. Halep a lipsit din circuit din cauza unei accidentări suferite la Masters-ul de la Roma, care a determinat-o să se retragă atât de la Grand Slam-urile de la Roland Garros și Wimbledon, dar și de la Jocurile Olimpice.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo