Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, prima reacție după ce TAS i-a redus pedeapsa: "Am fost și sunt curată! De abia aștept să mă întorc!"

Irina Aldea

Actualizat 05/03/2024 la 19:04 GMT+2

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Sprotiva noastră s-a declarat extrem de fericită cu verdictul primit, anunțând că de abia așteaptă să revină în circuit.

Simona Halep, înfrângere dureroasă la US Open 2022! Românca, eliminată în turul 1 de Daria Snigur

Simona Halep a primit marți, pe 5 martie, verdictul în cazul de dopaj în care a fost implicată încă din vara anului 2022, atunci când un test a ieșit pozitiv la Roxadustat pe durata US Open. TAS a anunțat că peseapsa româncei va fi redusă de la 4 ani la 9 luni, ceea ce înseamnă că Simona poate reveni pe teren în cel mai scurt timp.
Simona Halep a oferit prima reacție în cazul reducerii pedepsei de la 4 ani la 9 luni: "De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.
Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început; și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit", a spus Simona Halep potrivit euronews.ro.
CITEȘTE ȘI:

Simona Halep, în al nouălea cer după ce pedeapsa i-a fost redusă de la 4 ani la 9 luni

Cel mai probabil, Simona va dori să revină direct în sezonul de zgură, suprafață pe care a obținut cele mai mari succese din carieră. Turneul vizat este bineînțeles Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, acolo unde Simona s-a impus în premieră la acest nivel, în 2018, după o finală disputată cu Sloane Stephens.
Nu ar fi exclus ca Simona Halep să meargă alături de România pentru a înfrunta Ucraina în Billie Jean King Cup, pe 12-13 aprilie 2024. Prezența în această competiție reprezintă un criteriu de acceptare la Jocurile Olimpice, iar Simona Halep a precizat în repetate rânduri că își dorește să meargă la Paris.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo