Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, primele imagini de la antrenamentele cu Mouratoglou. Românca, pregătiri intense pentru sezonul de zgură

Irina Aldea

Publicat 08/04/2022 la 16:55 GMT+3

Simona Halep și Patrick Mouratoglou au anunțat joi, pe 7 aprilie, începerea unui parteneriat surprinzător. Azi au apărut deja primele imagini de la antrenamentele celor 2 pe zgură, suprafața preferată a sportivei noastre.

Mouratoglou & Halep

Credit imagine: Eurosport

Patrick Mouratoglou, care a antrenat-o în ultimul deceniu pe Serena Williams, se va ocupa de pregătirea Simonei Halep, au anunțat cei doi joi pe rețelele de socializare: ''Sunt încântată de începutul acestui nou capitol din cariera mea. La serviciu Patrick Mouratoglou", a postat pe Twitter dubla campioană de Grand Slam din România.
Simona Halep se antrenează din februarie la Academia lui Mouratoglou de la Nisa, după ce a renunţat la antrenorii Adrian Marcu şi Daniel Dobre, cu care a lucrat la Australian Open. Patrick Mouratoglou, francez de origine greacă, în vârstă de 51 de ani, a lucrat cu Serena Williams din 2012. Printre jucătorii care au colaborat cu el se numără Marcos Baghdatis, Anastasia Pavlyuchenkova, Jeremy Chardy, Grigor Dimitrov, Coco Gauff şi Stefanos Tsitsipas.
CITEȘTE ȘI:

Simona Halep și Patrick Mouratoglou, primele imagini de la antrenamente

Pe rețelele de socializare au apărut deja primele imagini cu Simona Halep și Patrick Mouratoglou. Francezul o urmărește de pe margine pe româncă, pe care o îndrumă cu indicații. Cei doi se pregătesc pe zgură, suprafața pe care Simona a obținut cele mai mari performanțe ale carierei, care au culminat cu titlul de la Roland Garros din 2018.
Simona se reface după ultima accidentare chiar la Academia lui Mouratoglou din Franța, iar revenirea ei pe teren este preconizată la finalul lunii. Astfel, românca va sări peste turneul de la Stuttgart de săptămâna viitoare și va juca primul turneu avându-l pe Mouratoglou în lojă la Madrid (28 aprilie și 7mai), ea fiind pe lista anunțată de organizatori. Va urma cel mai probabil turneul de la Roma și apoi Roland Garros, care ar trebui să fie marele obiectiv în viitorul apropiat pentru campioaa noastră.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo