Simona Halep este una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume și cu siguranță cea mai bună din istoria României. Halep se află de peste șapte ani în primele 10 jucătoare ale lumii iar cea mai mare parte a acestei perioade a petrecut-o în primele trei poziții.
Recent, Halep a fost eliminată în sferturile de finală de la Australian Open de Serena Williams, considerată de mulți cea mai bună jucătoare de tenis din toate timpurile. Halep a pierdut în două seturi, însă la 29 de ani ea are o perioadă de timp considerabilă în față pentru a-și adăuga la cele două turnee de Grand Slam câștigate deja.
Halep a jucat în trei finale de Grand Slam - Roland Garros 2014, Roland Garros 2017 și Australian Open 2018 - înainte să câștige primul său turneu major, la Roland Garros 2018 atunci când a învins-o în finală pe americanca Sloane Stephens. Atunci a devenit doar a șasea jucătoare din istorie care reușește să cucerească atât trofeul la juniori, cât și cel de seniori.
Davis Cup
Rusia a câștigat Cupa Davis! Rublev și Medvedev aduc primul trofeu după 15 ani
ACUM 3 ORE
A urmat apoi probabil cel mai mare meci al carierei. Victoria istorică, în mai puțin de o oră, în două seturi, în fața Serenei Williams în finala de la Wimbledon din 2019. Un meci cu adevărat magic în care Halep a făcut doar trei erori neforțate.
Aceste succese din ultimii ani o pun pe Simona Halep într-o poziție inedită. Până la succesul Igai Swiatek din 2020 de la Roland Garros, românca era singura reprezentantă a Europei care a câștigat un turneu de Grand Slam în ultimii trei ani și este încă relevantă la cel mai înalt nivel.

Simona Halep și Iga Swiatek țin steagul sus pentru Europa

Daneza Caroline Wozniacki s-a impus la Australian Open la începutul lui 2018 chiar în fața Simonei Halep, însă ea a fost nevoită să se retragă ulterior din cauza unor probleme medicale.
A urmat apoi Roland Garros cucerit de Simona Halep și Wimbledon cucerit de Angelique Kerber. Însă nivelul jucătoarei din Germania a scăzut semnificativ de atunci - ea se află acum pe locul 25 mondial și nu a mai reușit să cucerească niciun turneu de Grand Slam de atunci.
La US Open 2018 a fost momentul japonezei Naomi Osaka să strălucească, cucerind primul ei turneu de Grand Slam. Japoneza și-a continuat dominarea și a câștigat și ediția din 2019 a Australian Open.
La Roland Garros 2019 triumfătoare a fost australianca Ashleigh Barty în timp ce Wimbledon din același an a fost cucerit de Simona Halep cu o victorie memorabilă în fața Serenei Williams. US Open din același a adus primul Grand Slam din palmaresul sportivei din Canada, Bianca Andreescu.
Australian Open 2020 a adus victoria americancei Sofia Kenin în timp ce Roland Garros a venit, în sfârșit, cu o nouă victorie europeană - poloneza de doar 19 ani Iga Swiatek, cea care a eliminat-o și pe Simona Halep pe parcurs.
US Open 2020 a adus un nou trofeu pentru Naomi Osaka în timp ce ediția din 2021 a Australian Open vine cu o finală între japoneza Naomi Osaka și americanca Jennifer Brady.
Davis Cup
România va întâlni Spania în barajul pentru calificarea la turneul final al Cupei Davis 2022
ACUM 6 ORE
Tenis
Djokovic îi ține în șah pe organizatorii Australian Open. Anunțul lui Nole
IERI LA 16:17