Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, reacție de mare campioană, după ultimul meci de simplu al lui Flipkens: "Azi nu e despre mine"

Bianca Dumitru

Publicat 30/06/2022 la 20:55 GMT+3

Simona Halep, campioană în 2019 la Wimbledon, s-a calificat în turul 3 la All England Club, după ce a trecut spectaculos de Kirsten Flipkens. Românca și-a felicitat adversara la finalul partidei, lăudând-o pentru întreaga carieră.

Simona Halep și Kirsten Flipkens

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep, a 16-a favorită de pe tabloul de simplu feminin, s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon după ce a trecut de Kirsten Flipkens în minimum de seturi, scor 7-5, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 25 de minute de joc.
Românca nu a avut o misiune deloc ușoară în fața sportivei care anunțase că se va retrage după eliminarea de la Wimbledon. Halep a revenit de la 2-5 în primul set și de la 1-4 în setul secund, ajungând la 6 victorii în fața lui Flipkens.
La finalul meciului, cele două sportive s-au îmbrățișat îndelung, în aplauzele publicului încântat de spectacolul pe care jucătoarele de tenis l-au furnizat.
După ce belgianca a vorbit despre retragerea sa, Simona Halep a oferit o scurtă declarație. Românca a spus că astăzi nu este despre victoria sa, ci despre ceea ce a reușit Flipkens pe tot parcursul carierei ei.
Citește și:

"Am tremurat înaintea acestui meci"

Fostul lider WTA a punctat că a avut emoții foarte mari înaintea duelului din turul 2 de la Wimbledon 2022 și i-a mărturisit apoi lui Flipkens că îi va lipsi în circuit.
"Nu e vorba despre meciul meu, ci despre ea. Mă bucur că am putut să joc împotriva ei ultimul meci, am vorbit în trecut despre asta, dar acum emoția e mai mare.
Am tremurat înaintea acestui meci, antrenorul meu știe și poate să confirme. Flipkens e o jucătoare dificilă, care taie ritmul, joacă foarte bine, nu cedează niciodată", a declarat Simona Halep, adresându-se apoi adversarei sale:
"Vreau să te felicit pentru întreaga carieră și îți urez mult noroc pentru ceea ce urmează. Mergi în vacanță, dar gândește-te și la ce vei face după aceea. Îți mulțumesc pentru tot!"
Pentru Simona Halep urmează, în turul 3 la Wimbledon, duelul cu Magdalena Frech, pe care românca a mai înfruntat-o de două ori până acum, câștigând de fiecare dată.
Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo