Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep s-a retras de la turneul organizat în Portugalia! Planurile româncei, stricate în ultimul moment

Irina Aldea

Actualizat 11/04/2024 la 21:07 GMT+3

Simona Halep și-ar fi anulat plecarea la turneul de la Oeiras, organizat în Portugalia săptămâna viitoare. Retragerea oficială nu a fost anunțată momentan, dar românca a renunțat la biletele de avion din cauza unei accidentări în timpul antrenamentelor.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep, fost lider mondial în clasamentul WTA, a renunțat la plecarea în Portugalia pentru turneul de categorie WTA 125 din cauza unei accidentări survenite în timpul antrenamentelor efectuate în România, alături de noul ei antrenor, Carlos Martinez.
AS.ro anunță că e vorba despre o accidentare la genunchi, iar sportiva noastră nu și-ar dori o agravare a problemei care ar putea-o scoate chiar și din turneul de la Madrid, pe care l-a câștigat de două ori în carieră. Gazeta Sporturilor transmite că retragerea nu a fost anunțată oficial, dar Simona și-ar fi anulat plecarea, precum și antrenamentul pe care-l avea programat azi cu un sparring partner.

Simona Halep s-ar fi retras de la Oeiras. Motivul invocat, o accidentare de ultim moment

Simona Halep acceptase inițial wildcard-ul portughezilor și s-a pregătit de zor alături de Carlos Martinez la București, dar planurile ei au fost stricate în ultimul moment de o accidentare la genunchi. Perioada îndelungată de pauză își spune astfel cuvântul pentru sportiva noastră, care era conștientă că riscă o accidentare încă după decizia TAS.
Pentru Halep urmează așadar o perioadă de teste pentru a vedea care e situația reală în privința accidentării de la genunchi, iar apoi turneul de la Madrid, care se va desfășura în perioada 23 aprilie - 5 mai. La Caja Magica, Simona a triumfat de două ori, în 2016 și 2017.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo