Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep se bate cu un colos pentru a-și demonstra nevinovăția! Ipoteza lansată de George Cosac

Nicu Savin

Actualizat 05/05/2023 la 23:05 GMT+3

Simona Halep încă așteaptă audierea tribunalului Sport Resolutions, unde va încerca să-și demonstreze nevinovăția în cazul de dopaj care i-a adus suspendarea provizorie din tenis. George Cosac, președintele FRT, a dezvăluit că sportiva noastră duce o luptă inegală cu industria farmaceutică și de aceea crede că procesul său a fost amânat atât de mult.

Simona Halep, înfrângere dureroasă la US Open 2022! Românca, eliminată în turul 1 de Daria Snigur

Simona Halep este în continuare suspendată din tenis, după ce a ieșit pozitivă la Roxadustat, la un test efectuat la US Open 2022. Sportiva noastră susține că e nevinovată și așteaptă cu nerăbdare să fie judecată, declarând recent că apărătorii săi au adunat toate probele necesare pentru a demonstra că substanța interzisă a ajuns accidental în corpul său, prin intermediul unor suplimente.
Simona a declarat că audierea sa ar putea avea loc pe data de 28 mai, dar a subliniat că nimic nu e bătut în cuie, deoarece partea acuzatoare ar putea cere amânarea procesului. Din păcate, sportiva este la mâna justiției și nu poate face prea multe în acest caz, chiar dacă trecerea timpului îi aduce mari prejudicii pe plan sportiv și de imagine.

Simona Halep este în luptă cu industria farmaceutică în cazul său de dopaj, consideră George Cosac

George Cosac a încercat să explice de ce procesul Simonei este amânat atât de mult. Președintele FRT consideră că Simona nu se luptă doar cu ITIA și WADA ci cu întreaga industrie farmaceutică, iar această bătălie este oarecum inegală. Șeful tenisului românesc a dezvăluit că a discutat despre cazul Simonei și cu președintele ITF, care i-a răspuns sec, făcând apel să se aștepte decizia tribunalului.
"Am vorbit, tangențial, cu David Haggerty (n.r. președintele ITF) și i-am adus aminte de Simona. El mi-a zis că este un subiect extrem de sensibil. A spus să lăsăm autoritățile să se pronunțe!
Industria farmaceutică este un colos de zeci de miliarde de dolari cu care nu te poți bate!Nu cred că aveau suficiente probe sau probele aduse de Simona combăteau acuzele aduse de ei și, în cazul ăsta, ei nu au hotărât data și încă oscilează cu data când să facă audierile. Este poate prea dur spus «mafia», dar industria farmaceutică, această industrie care este de zeci, sute de miliarde anual, sunt convins că dictează ceea ce se întâmplă pe piață", a spus George Cosac, citat de Prosport.ro.
Turneul ATP Masters 1000 de la Madrid se desfășoară în perioada 26 aprilie - 7 mai, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
picture

Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo