Serena Williams (39 de ani) dorește să egaleze recordul absolut al lui Margaret Court, cea care a cucerit 24 de turnee de Grand Slam, însă americanca a pierdut ultimele patru finale de Grand Slam disputate, ridicând astfel semne de întrebare privind capacitatea sa de a cuceri un nou mare trofeu.

Principalul obstacol în acest moment în calea Serenei este chiar Simona Halep. Cele două vor juca în sferturile de finală de la Australian Open, marți de la 10:00 în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player. Henman consideră că Williams nu va avea probleme din punct de vedere fizic.

Tenis
Simona Halep, prima reacție după ce a fost depășită în clasamentul WTA de Naomi Osaka
ACUM 3 ORE

”Cred că Serena are cu siguranță capacitatea mintală de a câștiga un nou Grand Slam. Pentru mine, va fi vorba de o provocare psihologică mai degrabă decât una tehnică sau fizică. După ce a pierdut ultimele patru finale de Grand Slam, ea realizează că este vorba de ceva mintal peste care trebuie să treacă”, a declarat Henman.

https://i.eurosport.com/2021/02/09/2989473.jpg

”Și pe măsură ce turneul progresează, oponenții ei vor fi din ce în ce mai dificili. Va fi fascinant să vedem dacă poate rezista”, a adăugat el.

Cred că Halep va reprezenta unul dintre cele mai grele teste pentru Serena. Halep are turnee de Grand Slam în palmares, este o jucătoare extrem de experimentată iar stilul ei de joc îi poate cauza probleme Serenei pentru că este o sportivă atât de bună. Halep își forțează mereu oponenta să mai încerce încă lovitură

”Totuși, terenurile sunt mult mai rapide iar Serena are puterea la serviciu dar și din spatele terenului de o pune în dificultate pe Halep. Va fi interesant de văzut dacă Halep o poate forța pe Serena să lovească mai multe mingi și să forțeze erori neforțate. Vom vedea dacă Serena își poate menține consistența”, a adăugat Henman.

O ofertă imbatabilă pentru un tenis care întoarce capete. Aplicația Eurosport Player la 0,99€ pentru o lună.

Tenis
Simona Halep, cu gândul la sezonul de zgură! La ce turneu a confirmat Simo prezența
ACUM 4 ORE
Tenis
Antrenorul lui Roger Federer a făcut marele anunț despre revenirea pe teren a elvețianului
ACUM 5 ORE