Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep urcă în clasamentul WTA! Pe ce loc va ajunge deși nu a mai jucat din august

Bianca Dumitru

Publicat 15/10/2022 la 14:48 GMT+3

Simona Halep și-a încheiat sezonul competițional și nu a mai jucat niciun meci de la finalul lunii august, dar începând de luni va fi pe locul 8 în clasamentul mondial.

Simona Halep - US Open

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep și-a încheiat recent sezonul competițional, alegând să se concentreze pe refacerea după operația la nas și pe pregătirea următoarei stagiuni.
Deși nu a mai jucat de la finalul lunii august, românca va urca începând de luni în clasamentul WTA. Halep va ajunge pe a opta poziție a ierarhiei mondiale.
Acest lucru este posibil datorită rezultatelor înregistrate de sportivele care au participat la turneul de la San Diego. Paula Badosa a fost eliminată în sferturile de finală și va coborî 5 poziții în clasamentul WTA.
Iberica a picat astfel de pe locul 4 până pe locul 9, ajungând la un total de 3.010 puncte, cu 10 puncte mai puțin decât Simona Halep.
Citește și:

SIMONA HALEP, DEZVĂLUIRI EMOȚIONANTE DIN CEA MAI DURĂ PERIOADĂ A CARIEREI

Sportiva a profitat de timpul liber și a oferit un interviu pentru publicația TopCourt, în cadrul căruia și-a amintit de cea mai dificilă perioadă a carierei sale.
Românca a dezvăluit că punea foarte multă presiune pe ea însăși, criticându-se dur ori de câte ori ceva nu ieșea așa cum și-ar fi dorit, iar aceste nemulțumiri îi punea bariere în calea progresului.
Simona a recunoscut că totul a început să meargă mult mai bine după ce și-a schimbat atitudinea, devenind mai pozitivă și mai relaxată, și le-a oferit un sfat tuturor celor care o urmăresc.
"Sfatul meu pentru toată lumea este: 'Nu vă judecați singuri!' Dacă vă judecați, nu veți putea da randament maxim. Îmi spuneam mie însămi că nu sunt destul de bună, că pot pierde ușor cu aceste fete dacă joc așa.
Credeam că joc prost și că nu contează dacă muncesc mult, pentru că tot nu voi obține ceea ce mi-am propus, precum titluri importante. Eram negativistă pe teren și obișnuiam sa spun că sunt o proastă, atunci când făceam greșeli ușoare.
Astfel de lucruri mă apăsau în acele momente, așa că mi-am schimbat atitudinea. Am devenit mult mai relaxată și mai tolerantă cu mine însămi", a declarat Simona Halep pentru TopCourt.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo