Câștigătoare a două titluri de Grand Slam, Simona Halep, locul 2 mondial WTA, a dezvăluit o că se simte pregătită pentru un nou sezon competițional în circuitul feminin de tenis. Campioana noastră a dezvăluit într-un interviu difuzat în ziua de Crăciun că se antrenează deja la nivel maxim și este aproape de "cea mai bună formă".
"De două săptămâni mă antrenez zilnic la nivel maxim și sunt aproape de cea mai bună formă. M-am antrenat cu Gabriela (Ruse – n.red.), cu Irina (Bara – n.red.)… Îmi place să mă antrenez la un nivel ridicat și asta îmi dă un focus foarte bun pentru ceea ce va urma", a transmis Simona Halep în cadrul unui interviu oferit pentru Digi Sport.
Marea noastră campioană a dezvăluit deja o parte din informațiile pe care le-a primit deja din partea organizatorilor de la Melbourne, în privința perioadei de 14 zile de carantinare care se va face înainte de startul Australian Open, turneu în cadrul căruia a ajuns până în finală, în anul 2018.
Tenis
Topul câștigurilor din tenis în 2021, eclipsat de Emma Răducanu! Ce loc surpriză ocupă Simona Halep
ACUM 6 ORE

Simona Halep, despre participarea la primul turneu de Grand Slam din 2021

Campiona noastră, care a declarat că este chinuită de resticțiile instaurate la turnee, a dezvăluit că nimic nu este deocamdată bătut în cuie referitor la primul turneu de Grand Slam al anului 20201: "Nimic nu e clar încă, dar au spus că trebuie să facem 14 zile de carantină, în care vom avea voie să ne antrenăm câteva ore pe zi.
Nu va fi ușor. Mental este extrem de dificil, cum a fost și când am jucat turneele anul acesta. Eu sunt pregătită, mă pregătesc zi de zi și încerc să mă focusez pe ce am de făcut și să văd cât de bună pot fi în situația actuală. O să fie greu pentru toată lumea, așa că nu mă plâng și îmi văd de treabă", a precizat Simona Halep într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.
Tenis
Mesaj emoționant al lui Darren Cahill după despărțirea de Simona Halep! Ce a postat antrenorul
ACUM O ZI
Tenis
"M-a luat prin surprindere!" Ce a spus Ilie Năstase despre despărțirea dintre Simona Halep și Cahill
IERI LA 17:33