Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, victorie impresionantă. Ce scrie siteul WTA despre partida româncei

Cristian Mihală

Actualizat 03/02/2021 la 09:37 GMT+2

Simona Halep s-a impus în două seturi, 6-2, 6-4, în fața Laurei Siegemund și s-a calificat în sferturile de finală de la Gippsland Trophy unde va da piept cu Ekaterina Alexandrova. Siteul WTA laudă performanţa româncei.

Simona Halep joacă impresionant în Australia

Credit imagine: Eurosport

Trei meciuri a jucat Simona Halep în 2021 şi de fiecare dată s-a impus, în multe momente etalând un tenis complet. Aşa s-a întâmplat şi în duelul cu Siegemund, pe care nu a lăsat-o să revină în partidă, deşi sportiva din Germania a avut câteva reuşite impresionante în debutul setului secund. Jurnaliştii siteului WTA sunt impresionaţi de prestaţia româncei şi anticipează că are şanse mari să câştige trofeul.
"Halep a fost dominantă de la început şi doar în setul doi, când Laura Siegemund a avut 2-0 şi apoi trei mingi de set pentru 3-1, partida a părut echilibrată. Fosta jucătoare de top 30 WTA din Germania spera la prima victorie asupra Simonei în 4 ani şi a pus la bătaie tot arsenalul său de lovituri. Însă fostul număr unu mondial a avut mereu răspuns. A câştigat ultimele 3 gameuri ale meciului pentru o victorie confortabilă, în o oră şi 33 de minute", notează siteul oficial al WTA.

Simona Halep ratează revanşa cu Iga Swiatek

În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe Ekaterina Alexandrova, cap de serie numărul 9, care a reuşit o adevărată surpriză, mai ales prin proporţiile scorului. Rusoaica a trecut de învingătoarea de la Roland Garros, Iga Swiatek, cu un categoric 6-4, 6-2. Astfel, Simo va rata şansa de a-şi lua revanşa după ce poloneza a eliminat-o de la Openul Franţei, în 2020.
În ciuda faptului că ultima oară când s-au întâlnit Alexandrova a avut câştig de cauză, WTA o consideră pe Simo mare favorită în confruntarea pentru un loc în semifinalele Gippsland Trophy.
"Câştigătoare a două turnee de Grand Slam, Halep are o mare oportunitate în sferturi. A câştigat 9 din ultimele 10 partide împotriva adversarelor din Rusia, pierzând doar la Alexandrova, la China Open 2019", mai notează WTA.
Openul Australian... toate meciurile în direct și fără reclame numai pe Eurosport Player.
picture

Australian Open 2021 - Acțiunea de la Melbourne revine pe Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo