Sinner, acuzat că a mințit după ultimele imagini apărute pe internet! Ce a făcut liderul ATP imediat după retragerea de la Montreal

Jannik Sinner a fost surprins antrenându-se la Monte Carlo la scurt timp după retragerea de la Masters-ul de la Montreal. Imaginile au stârnit controverse în rândul fanilor, care se întreabă dacă liderul ATP a avut într-adevăr nevoie de pauză sau dacă a ales să își conserve energia pentru Cincinnati și US Open spunând că prioritizează starea de sănătate.

Jannik Sinner - Alexander Zverev - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

Jannik Sinner a ajuns în centrul unei controverse după ce pe internet au apărut imagini cu liderul mondial antrenându-se la Monte Carlo, la doar câteva zile după ce și-a anunțat retragerea de la turneul Masters 1000 de la Montreal.
Filmarea a stârnit numeroase reacții în rândul fanilor, unii întrebându-se dacă italianul a fost cu adevărat indisponibil sau dacă a ales pur și simplu să sară peste turneul din Canada pentru a-și gestiona programul, spunând că pune pe primul loc sănătatea.
Campionul de la Wimbledon nu a mai disputat niciun meci oficial de la finala câștigată împotriva lui Alexander Zverev, pe 12 iulie. După un sezon solicitant, în care a cucerit trofee importante, inclusiv la nivel Masters 1000, Sinner a decis să își acorde o pauză mai lungă înaintea turneelor decisive din America de Nord.
CITEȘTE ȘI:

Jannik Sinner și imaginile care au provocat valul de reacții

Decizia de a nu participa la Canadian Open a fost justificată prin nevoia de odihnă și recuperare înaintea ultimei părți a sezonului: "După ce am analizat cu atenție toți factorii împreună cu echipa mea, am luat dificila decizie de a mă retrage de la Montreal. Nu este niciodată ușor să renunți la un turneu atât de important, însă credem că aceasta este decizia corectă; sănătatea mea este prioritatea. Îmi pare rău că nu voi putea fi prezent, dar aștept cu nerăbdare să revin la Montreal în viitor", a transmis liderul mondial la momentul retragerii.
Totuși, un videoclip distribuit pe rețelele sociale îl surprinde pe italian pe terenurile din Monte Carlo, acolo unde locuiește, efectuând un antrenament. În imagini, Sinner își exersează slice-ul, într-o ședință care nu pare foarte solicitantă din punct de vedere fizic. Chiar și așa, apariția sa pe teren a fost suficientă pentru ca o parte dintre suporteri să pună la îndoială motivele retragerii de la Montreal.
Unii consideră că este vorba doar despre un antrenament ușor, menit să îl mențină în ritm până la revenirea în circuit. Alții susțin însă că, dacă era suficient de apt pentru a se antrena, ar fi putut face deplasarea în Canada și să participe la turneu.

Prioritatea lui Sinner rămâne US Open

Absența de la Montreal înseamnă că liderul ATP nu va putea realiza un sezon perfect la nivel Masters 1000, însă strategia sa pare clară: să ajungă în cea mai bună formă pentru Cincinnati (are finală de apărat) și, mai ales, pentru US Open, unde va încerca să își apere titlul.
Forma italianului din ultimele luni îl transformă în marele favorit al competițiilor care urmează. După triumful de la Paris Masters, la finalul sezonului trecut, Sinner a continuat dominația și a ajuns la șase titluri consecutive de Masters 1000, dintre care cinci au fost cucerite în 2026.
În același timp, principalul său rival, Carlos Alcaraz, traversează o perioadă complicată. Spaniolul nu a mai evoluat din luna aprilie, fiind ținut departe de teren din cauza unei accidentări la încheietura mâinii. Rămâne de văzut în ce condiție fizică va reveni Sinner la Cincinnati, turneu la care este așteptat să revină în competiție și Carlos Alcaraz, înainte de startul US Open.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo