Sinner nu se aștepta la asta! Ce a zis liderul ATP după ce a auzit că "a scăpat" de Alcaraz la Roma și Roland Garros
Jannik Sinner s-a declarat surprins după ce a aflat că cel mai mare rival al său, Carlos Alcaraz, nu va juca la Roma și Roland Garros. Liderul ATP a transmis un mesaj emoționant pentru rivalul său și a recunoscut impactul major al absenței acestuia pe zgură.
Sabalenka și Alcaraz au primit premiile pentru sportiva și sportivul anului la gala Laureus (SNTV)
Sursa video: SNTV
Liderul mondial din ATP, Jannik Sinner, a avut o reacție sinceră și vizibil emoționată după ce a aflat că marele său rival, Carlos Alcaraz, nu va participa la turneul Masters de la Roma și nici la al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte.
Italianul a primit vestea imediat după meciul său de debut de la Mutua Madrid Open, disputat pe arena Manolo Santana din Caja Magica. Surprins de informație, Sinner nu și-a ascuns reacția: "Îi doresc o recuperare rapidă; este o veste tristă, nu mă așteptam la asta. Este foarte greu. Tenisul are nevoie de Carlos, totul e mai bine când el este pe teren. Cred că va reveni mai puternic după asta. Dorința mea este ca el să revină fără probleme".
CITEȘTE ȘI:
Jannik Sinner, mesaj de susținere pentru Carlos Alcaraz, după retragerea ibericului de la Roma și Roland Garros
Numărul 1 ATP tocmai revenise la Madrid după o absență de doi ani și a avut un prim meci complicat împotriva francezului Benjamin Bonzi. Sinner s-a impus în trei seturi, după ce primul a fost pierdut la tie-break, însă atenția s-a mutat rapid asupra absenței lui Alcaraz, care schimbă complet fața competițiilor din sezonul de zgură.
După meci, liderul mondial a ținut să transmită un mesaj de susținere pentru spaniol, subliniind dificultatea unei astfel de accidentări: "Este greu, accidentarea lui este foarte complicată. Eu vreau să joc împotriva celor mai buni din lume, iar el este cel mai bun din lume pe această suprafață".
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, va fi transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)