Sinner și Alcaraz nu au convins chiar pe toată lumea! "Djokovic putea să câștige titlul la Wimbledon dacă nu exista acea problemă!"
Chiar dacă ediția din acest an a turneului de la Wimbledon a adus în prim-plan un nou episod al rivalității dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, nu toți din lumea tenisului sunt convinși că am asistat la un duel între cei mai buni jucători ai momentului.
Sinner - Alcaraz - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Fosta jucătoare de top Nadezhda "Nadia" Petrova, dublă campioană la Turneul Campioanelor în proba de dublu și actuală antrenoare și căpitan al echipei naționale feminine U15 a Rusiei, crede că un alt nume ar fi putut străluci pe iarba londoneză: Novak Djokovic.
Într-un interviu acordat în presa din Rusia, Petrova a analizat prestația celor doi finaliști, Alcaraz și Sinner, și a explicat de ce nu a fost surprinsă de victoria italianului: "Sincer, am fost uimită că toți cei cu care am vorbit spuneau la unison: Alcaraz, Alcaraz, Alcaraz. Eu aveam dubii.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/13/image-33eb62ca-cbf9-4abb-9910-3d5c9bb285bb-85-2560-1440.jpeg)
TOP 5 puncte din finala masculină de la Wimbledon! Sinner şi Alcaraz, spectacol total
Sursa video: Eurosport
Da, Carlos a salvat mingi de meci în finala de la Roland Garros și a făcut minuni în primul set la Wimbledon. Dar apoi a căzut vizibil. Sinner nu și-a scăzut nivelul, și-a păstrat concentrarea și chiar a crescut pe parcursul meciului. Așa că, în mod meritat, nu i-a lăsat nicio șansă lui Alcaraz în seturile doi, trei și patru".
CITEȘTE ȘI:
- Kyrgios a identificat "atletul incredibil" care le va pune "bețe-n roate" lui Sinner și Alcaraz
- Toni Nadal știe unde a greșit Alcaraz în finala cu Sinner, la Wimbledon: "Trebuia să se inspire..."
Djokovic, marele pierzător la Wimbledon 2025? "Mi-a părut, fiindcă nu arăta deloc vârsta pe care o are"
Petrova, fostă ocupantă a locului 3 WTA atât la simplu, cât și la dublu, a oferit și o perspectivă interesantă asupra lui Novak Djokovic, eliminat în semifinale, dar, în opinia sa, foarte aproape de un nou titlu major: "Cred că Djokovic ar fi putut câștiga titlul de la Wimbledon în acest an.
Dacă nu s-ar fi ivit acea problemă inghinală din meciul cu Cobolli... Asta nu avea cum să nu-i afecteze jocul în semifinale. Înainte de acel moment, Novak juca un tenis incredibil, se mișca impecabil, făcea minuni pe teren și nu părea deloc că are vârsta pe care o are".
Deși Djokovic a recunoscut că începe să simtă impactul vârstei asupra formei fizice, el a declarat că e gata să lupte la capacitate maximă la US Open. Totuși, în viziunea Nadiei Petrova, ocazia de la Wimbledon putea fi una istorică: al 25-lea titlu de Grand Slam, un nou record absolut: "Chiar nu aș vrea să-l pierdem și pe Djokovic după ce Federer și Nadal s-au retras", a mai spus ea, exprimând speranța că sârbul va continua să evolueze în circuitul profesionist.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)