"Sinner și Alcaraz nu sunt printre cei mai buni 15 tenismeni din istorie" Cum arată topul celebrului Brad Gilbert

Brad Gilbert, fost număr 4 mondial și antrenor al unor legende precum Andre Agassi și Andy Murray, a alcătuit topul celor mai mari 15 tenismeni din istorie. Carlos Alcaraz și Jannik Sinner nu se regăsesc în primii 15, iar americanul a explicat de ce consideră că este prea devreme pentru o astfel de recunoaștere.

Jannik Sinner - Alexander Zverev - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

Fostul număr 4 mondial și unul dintre cei mai apreciați antrenori din tenis, Brad Gilbert, a stârnit dezbateri în lumea sportului după ce a explicat de ce consideră că Jannik Sinner și Carlos Alcaraz nu merită, cel puțin deocamdată, un loc în top 15 al celor mai mari jucători din istorie.
Gilbert, care i-a pregătit de-a lungul carierei pe Andre Agassi, Andy Roddick și Andy Murray, este convins că cei doi mari rivali ai momentului au toate șansele să urce în această ierarhie, însă consideră că este prea devreme pentru a fi incluși în elita absolută a tenisului.
"Dacă amândoi vor rămâne sănătoși și vor realiza mult mai multe, atunci își vor găsi locul în fruntea clasamentului. Dar, pentru moment, nu sunt în top 10. Numărul unu este, evident, Novak Djokovic, Rafa Nadal este pe locul doi, Roger Federer pe trei, Pete Sampras pe patru, Bjorn Borg pe cinci și Rod Laver pe șase", a transmis Gilbert, dublu sfertfinalist de Grand Slam.
CITEȘTE ȘI:

Brad Gilbert nu-i pune pe Sinner și Alcaraz în Top 15 cei mai buni tenismeni din istorie

"Apoi, între locurile șapte și zece, competiția este foarte strânsă și mulți oameni ar ordona acești jucători diferit. Eu îl pun pe Andre Agassi pe locul șapte. John McEnroe este al optulea datorită palmaresului său incredibil la dublu. Jimmy Connors este al nouălea, iar Ivan Lendl completează top 10.
Iar dacă vă gândiți că Alcaraz și Sinner ar trebui să fie imediat după ei, mai sunt și locurile 11-15: Mats Wilander, Stefan Edberg, Boris Becker, Ken Rosewall și John Newcombe. Pentru mine, există foarte mulți jucători care fac parte din acest prim grup al primilor 15", a mai spus Gilbert pentru Tennis Channel.
Clasamentul alcătuit de fostul mare antrenor și jucător american arată astfel:
1. Novak Djokovic
2. Rafael Nadal
3. Roger Federer
4. Pete Sampras
5. Bjorn Borg
6. Rod Laver
7. Andre Agassi
8. John McEnroe
9. Jimmy Connors
10. Ivan Lendl
11. Mats Wilander
12. Stefan Edberg
13. Boris Becker
14. Ken Rosewall
15. John Newcombe
În ciuda dominației din ultimii ani și a numeroaselor recorduri pe care le-au stabilit deja, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner mai au nevoie, în opinia lui Brad Gilbert, de continuitate și de noi performanțe pentru a putea fi incluși în galeria celor mai mari jucători din istoria tenisului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo