Sinner şi Alcaraz "şterg" recordurile "Big 3": "Pot ajunge lejer la 20 de Grand Slamuri"

Yannick Noah, ultimul campion francez de la Roland Garros, este de părere că Alcaraz şi Sinner au toate datele pentru a depăşi majoritatea recordurilor stabilite de "Big 3". Deşi mulţi se temeau că o eră ca cea în care Nadal, Federer şi Djokovic au fost protagonişti nu va veni prea curând, ibericul şi italianul duc sportul alb la următorul nivel.

Alcaraz az új Federer, Sinner az új Djokovic, de ki lesz az új Nadal? Ha lesz egyáltalán? Mert ha nem lesz, minden rekord megdől

Credit imagine: Getty Images

Performanța lui Alcaraz, care, odată cu succesul de la US Open, a ajuns la 6 Grand Slamuri cucerite, e cu atât mai impresionantă cu cât a venit la vârsta de doar 22 de ani, 4 luni și 2 zile. Din acest punct de vedere, Carlitos se situează peste tenismenii din Big 3, depășindu-l la numărul de trofee chiar pe idolul său Rafa Nadal. Până la aceeași vârstă, "Matadorul" câștigase 5 turnee de Mare Șlem (4 la Roland Garros și unul la Wimbledon). În același interval, Novak Djokovic și Roger Federer cuceriseră câte un singur turneu major. În total, Alcaraz are în CV 6 turnee de Grand Slam și, deși, mai e drum lung până la cei din "Big 3" (Djokovic – 24 de titluri de GS, Nadal – 22 și Federer – 20), există premise bune de a ajunge la același nivel. De altfel, Mats Wilander, fostul număr unu mondial, în prezent expert Eurosport, crede că murcianul are șanse bune să termine cariera "drept cel mai bun din istorie (GOAT)".

Noah crede că Sinner şi Alcaraz vor fi de neoprit şi pot doborî majoritatea recordurilor

O opinie similară are şi Yannick Noah, căpitanul nejucător al echipei de Laver Cup a Europei. Ultimul francez care a cucerit Roland Garrosul e convins că atât Alcaraz, cât şi Sinner pot depăşi toate barierele în sportul alb, ei având marele avantaj că nu au un rival pe măsură. Nadal, Federer şi Djokovic nu s-au luptat doar între ei, dar Murray şi Wawrinka erau capabili să facă oricând turnee uriaşe, în care să se lupte de la egal la egal cu "Big 3". În schimb, Carlitos şi Jannik par la "ani lumină" de orice alt rival, lucru care ar trebui să se traducă în multe turnee majore câştigate, dacă nu apar probleme legate de accidentări.
"Ei sunt doar doi, aşa că pot atinge recorduri impresionante. În afară de Alcaraz și Sinner, nu văd cine ar putea câștiga unul dintre următoarele opt turnee de Grand Slam, de exemplu. Mai departe, peste 3 ani, nu putem anticipa ce va fi, dar cred că aceşti doi jucători pot ajunge lejer la 20 de titluri de Grand Slam. Nu trebuie să se accidenteze, pentru că, altfel, au toate atu-urile de partea lor. Ambii beneficiază de staffuri tehnice de primă clasă, structura este super bine pusă la punct. Alcaraz are mereu bucuria de a juca, iar acest lucru nu se va schimba. Puștiul este fericit mental şi atinge un nivel incredibil când se întâmplă asta. Sinner, la 24 de ani, ai impresia că are maturitatea unuia de 35 de ani. Este extraordinar să vezi toate astea la cei doi", a spus francezul, citat de WeLoveTennis.
Noah îl va pregăti în această săptămână pe Carlos Alcaraz, ibericul fiind marea vedetă a Europei pentru Laver Cup, competiţie care se va desfăşura la finalul săptămânii în Statele Unite.
Echipa Europei:
  • Carlos Alcaraz
  • Alexander Zverev
  • Holger Rune
  • Casper Ruud
  • Jakub Mensik
  • Flavio Cobolli
Echipa Lumii:
  • Taylor Fritz
  • Alex de Minaur
  • Francisco Cerundolo
  • Joao Fonseca
  • Alex Michelsen
  • Reilly Opelka
Ediția din acest an a Laver Cup se va desfășura la San Francisco, între 19-21 septembrie, iar meciurile vor fi în direct în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo