Eurosport
Sorana Cîrstea a dat cărțile pe față despre relația cu Simona Halep: "O să facă deliciul publicului"
De
Publicat 21/05/2024 la 18:49 GMT+3
Sorana Cîrstea a vorbit despre relațiile de prietenie din circuit, prilej pentru a aduce în discuție și relația pe care o are cu Simona Halep, după ce multe zvonuri au indicat că între cele două a existat un conflict în trecut și că securea războiului nu a fost nici acum îngropată.
Sorana Cîrstea, Simona Halep
Credit imagine: Eurosport
Sorana Cîrstea (30 WTA), prima rachetă a României, a fost invitată recent în cadrul podcastului "Vreau să știu", al jurnalistului Cătălin Oprișan, unde a abordat mai multe subiecte, printre care și relațiile de prietenie din tenis.
Cîrstea a fost categorică și a adus în discuție și relația pe care o are ea cu cea mai titrată tenismenă din istoria româniei, Simona Halep, după ce au apărut mai multe zvonuri potrivit cărora între cele două a existat un conflict în trecut și că nici în prezent nu își vorbesc.
Cîrstea și-a amintit și a povestit o întâmplare care a avut loc în martie 2022, la Indian Wells, când au susținut inclusiv un meci direct.
Întrebată dacă există preietenii în tenis, Sorana a răspuns fără ezitare: "Absolut! Sunt prietenii în tenis, chiar în vestiare. De când am intrat eu în tenis, de acum 15 ani, s-a schimbat atmosfera în bine. Lumea e mai prietenoasă, mai relaxată. Chiar există prietenii.
Uite, să vă povestesc ceva. Asta sigur o să facă deliciul publicului. Că e cu Simona (n.r.- Halep). Am jucat contra ei la Indian Wells, când m-a bătut. Cred că acum trei ani.
Noi am plecat din vestiar, ne-am uitat la alta și ne-am zis «Baftă!, baftă!». Că sunt lucruri de bun-simț... În ziua respectivă ne-am văzut în vestiar, ne-am salutat «Bună, ce ai făcut? Unde ai fost aseară să mănânci?». A fost o conversație absolut normală.
Ne-au chemat prin microfon să mergem la teren, ne-am dus la locurile noastre, ne-am urat «Baftă!, baftă!» și ne-am suit în mașinuța care ne-a dus la teren. Am stat spate în spate.
Ne-am dus, am jucat, m-a bătut (n.r. 6-1, 6-4), la fileu am felicitat-o. În vestiar totul a fost absolut normal. Iar apoi mi-a povestit antrenorul că s-a făcut mare «tam-tam» pe seama faptului că noi, pe drumul spre teren, am stat spate în spate și nu am avut nicio interacțiune. Dar ne duceam spre teren, ne concentram, toți sportivii fac la fel.
Normal, e o competiție între jucătoarele din vestiar, dar e o relație respectuoasă. Ai prietenele tale... Cu Angelique Kerber mereu ies la masă, m-a felicitat Dona Vekic de ziua mea și mereu ies cu ea la o cafea și povestim. Sunt relații frumoase, de prietenie", a povestit Sorana, în cadrul podcastului la care a fost invitată.
Președintele FRT visează să le aducă împreună sub tricolor pe Halep și Cîrstea
România s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup (care se va disputa în perioada 12 - 17 noiembrie, în Spania, la Sevilla), după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, la Fernandina Beach (Florida).
Pentru acest baraj, Horia Tecău nu a putut conta pe serviicile Simonei Halep, care, abia revenită în circuit, s-a confruntat cu câteva probleme medicale, dar nici pe serviciile Soranei Cîrstea, prima rachetă a României anunțând încă de acum ceva vreme că nu va mai juca pentru națională.
Chiar și așa, în ciuda tuturor celor apărute în spațiul media, potrivit cărora Halep și Cîrstea nu au avut niciodată o relație bună și că nu vom avea ocazia să le vedem evoluând împreună sub tricolor, președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a vorbit despre actuala relație dintre cele două, dar și despre posibilitatea de a le mai vedea în viitor jucând pentru România.
Cosac visează ca Halep și Cîrstea, cele mai bune tenismene pe care România le are la ora actuală, să revină la echipa națională, și cu ele pe teren țara noastră să câștige marele trofeu din Billie Jean King Cup, la toamnă.
"Eu zic că securea e îngropată de multă vreme. Nu mai au nimic de împărțit acum. Dacă a fost ceva între ele, probabil că a fost într-o anumită perioadă. Între ele a existat o rivalitate sportivă, dar n-a existat ură. A fost amplificat mai mult de presă. Fiind un sport individual, fiecare avea orgoliul ei. Ambele au o personalitate foarte puternică.
Cred că fetele au ajuns la o maturitate și pot gândi pozitiv. Dacă vor fi în plenitudinea forțelor, nu cred că Horia Tecău va trebui să le convingă foarte mult să joace la turneul final.
Cred că vor dori să vină, pentru că sunt ferm convins, așa cum am mai spus-o, cu ambele în echipă România poate câștiga trofeul Billie Jean King Cup. Sau măcar să jucăm finala, așa cum au făcut-o cu mulți ani în urmă Ion Țiriac și Ilie Năstase, în Cupa Davis", a spus George Cosac, citat de Fanatik.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo