Organizatorii Roland Garros 2020 au anunțat marți prin intermediul unui comunicat că turneul parizian se amână pentru luna septembrie, urmând ca meciurile de pe tabloul principal să debuteze pe 20 septembrie, iar finala masculine să aibă loc pe 4 octombrie. Organizatorii turneului au explicat decizia motivând că, deși este imposibil de prezis care va fi situația pe 18 mai, măsurile luate deja au făcut imposibilă continuarea pregătirii turneului.
La doar câteva minute după comunicatul organizatorilor, Sorana Cîrstea s-a arătat indignată pe contul personal de Twitter, ea precizând că află din nou de pe rețelele de socializare despre niște decizii pe care jucătorii ar fi trebuit să le afle primii. “Poftim? Aflu din nou de pe Twitter…”, a fost mesajul Soranei Cîrstea.

Replica primită de Sorana Cîrstea

J&T Banka Ostrava Open
Sorana Cîrstea, înfrângere în primul tur al turneului WTA 500 de la Ostrava
ACUM 3 ORE
Kristie Ahn, membră a Consiliului Jucătoarelor, i-a oferit Soranei o replică în acest context. Aceasta i-a transmis Soranei că înțelege nemulțumirile ei, dar spune că situația în sine este foarte dificilă.
"Din păcate înainte să se faca anunțurile oficiale mai sunt scurgeri de informații și apar pe Twitter. Înțeleg că este frustrant pentru că uneori nu primești răspunsurile dorite. Consiliul jucătoarelor WTA face însă toate eforturile pentru a comunica cu WTA și pentru a primi răspunsurile necesare. Câteodată nu este însă ușor pentru că sunt mulți factori implicați. Facem toate eforturile pentru a transmite cât mai rapid informațiile jucătoarelor", a spus Kristie Ahn pentru Tennis Channel.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Zavarovalnica Sava Portorož
Sorana Cîrstea, înfrângere la Portoroz, dar în urcare în WTA
17/09/2021 LA 16:00
Zavarovalnica Sava Portorož
Sorana Cîrstea e în sferturi la Portoroz! Românca, revenire frumoasă în meciul cu Martincova
16/09/2021 LA 16:12