Sorana Cîrstea, faţă în faţă cu cel mai bun loc din carieră în WTA! TOP 20, nu doar misiune posibilă, ci probabilă! Marile atuuri ale româncei

Sorana Cîrstea este, de azi, numărul 29 în lume, iar șansele să ajungă în premieră în rândul celor mai bune 20 de jucătoare ale lumii sunt mai mari ca niciodată. Asta pentru că sportiva noastră nu are puncte de apărat pe zgură, ca urmare a accidentării care i-a dat peste cap sezonul trecut.

Sorana Cirstea

Credit imagine: Getty Images

La sezonul de adio (deşi într-o declaraţie după victoria din turul 3 de la Miami a lăsat de înţeles că s-ar putea răzgândi cu privire la retragere), Sorana Cîrstea are cel mai bun start de sezon al carierei. Ea a reușit în premieră să câștige meciul de debut la toate turneele la care a participat în primele trei luni ale anului şi şi-a trecut în palmares şi titlul de la Transylvania Open.
Odată cu accederea în optimile de la Miami, săptămâna trecută (unde a fost învinsă în decisiv de Gauff, viitoare finalistă), Sori a acumulat 1459 de puncte în clasament, la capătul competiţiei din Florida. Acest lucru e sinonim cu revenirea în top 30, ea ocupând de azi poziţia a 29-a.
Cîrstea a fost cel mai sus în clasamentul WTA în august 2013, când a ocupat pentru scurtă vreme poziţia 21. Atunci ea reuşea tur 3 la primele două turnee de Grand Slam ale anului şi bifa singura sa finală de WTA 1000 (la Rogers Cup, unde pierdea în faţa Serenei Williams).

Sorana Cîrstea, şansă uriaşă să ajungă între primele 20 din lume! Nu are puncte de apărat pe zgură

Acum, la 35 de ani, Sori are o şansă mare să ajungă chiar între cele mai bune 20 din lume, în următoarele luni, poziţia actuală garantându-i statutul de cap de serie şi accesul mai uşor în tururile superioare (urmează a întâlni în primele runde sportive mai slab clasate). În plus, sportiva noastră se simte excelent pe zgură, spre deosebire de multe alte jucătoare de top, care impresionează mai ales pe hard.
"Eu am fost crescută pe zgură şi simt că acolo joc cel mai bine, deşi cei din echipa mea mi-au tot spus că randamentul mai bun în acest punct al carierei e pe hard", dezvăluia Sori de curând.
Dar, mai important decât aceste detalii, forma Soranei Cîrstea şi faptul că nu are puncte de apărat o pot propulsa foarte sus în ierarhie. Sezonul de zgură a început deja cu Charleston, dar românca nu e prezentă acolo (în 2014 a fost ultima oară la startul turneului din Carolina de Sud). Ea a preferat să se întoarcă la Bucureşti, unde e în tribune la Ţiriac Open şi pregăteşte cu echipa sa, în linişte, următoarele turnee.
În calendar, urmează Stuttgart, turneu de WTA 500, unde Cîrstea nu şi-a confirmat încă prezenţa. Ea nu a fost prezentă anul trecut la turneul german, din cauza unei accidentări, pentru ca apoi la Madrid şi Roma să nu se descurce prea bine (abia revenea după problemele medicale). În consecinţă, ea a făcut în 2025 doar tur întâi la Caja Magica (învinsă de Hailey Baptiste), pentru ca la Foro Italico să se retragă în ultimul moment, lăsându-i locul lui Olivia Gadecki.
Sori a dorit atunci să se protejeze înainte de Roland Garros, dar lipsa meciurilor şi problemele medicale şi-au spus cuvântul, astfel că românca a declarat forfait şi la French Open.
La momentul respectiv, a fost un moment greu pentru veterana noastră, dar tot răul e spre bine acum, din perspectiva clasamentului şi a oportunităților de a urca tot mai mult în ierarhie. Concret, în sezonul de zgură, Cîrstea are doar 10 puncte de apărat, nicio altă jucătoare din top 30 neavând privilegiul unei asemenea "comodităţi" la acest capitol.
Cu alte cuvinte, tot ce va obţine sportiva din Târgovişte în următoarele aproape 3 luni pe suprafaţa roşie va fi bonus, iar şansele să intre în top 20 WTA par a fi mai mari ca niciodată. Cîrstea e la sub 500 de puncte de primele 20 din lume, ceea ce se traduce în două sferturi de finală la Madrid şi Roma. Evident, un astfel de obiectiv nu e unul uşor de atins, dar calculele au fost simplificate astfel încât să înţelegem că distanţa faţă de top 20 e una relativ uşor de "acoperit" (mai ales că unele dintre sportivele aflate în faţă vor pierde puncte, urmând să nu se ridice la nivelul de anul trecut în turneele pe zgură).
Cum în turneele de Grand Slam se pun la bătaie puncte şi mai multe (o optime e retribuită, spre exemplu, cu 240 de puncte, iar un sfert e recompensat cu 430 de puncte - adică aproape distanţa care o separă pe Sori de locul 20 -), e limpede că prestaţii solide pe zgură, în special la Roland Garros, s-ar putea traduce uşor într-o urcare a lui Cîrstea în rândul celor mai bune 20 de jucătoare ale lumii.
Ar fi o performanţă fantastică pentru Cîrstea, pe final de carieră, ea fiind deja cea mai în vârstă jucătoare din top 30 WTA (la 35 de ani şi 9 luni). De altfel, în top 100 mai sunt prezente doar 3 alte sportive de peste 35 de ani (Laura Siegemund, Tatjana Maria și Shuai Zhang).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo