Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, pe jumătatea Arynei Sabalenka la Indian Wells. Pe cine vor întâlni în primele runde
Publicat 03/03/2026 la 07:51 GMT+2
Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, cele 3 reprezentante ale României la Indian Wells, turneu de WTA 1000 considerat un adevărat "al 4-lea Slam", graţie grandorii sale, şi-au aflat în această noapte tabloul virtual din California. Toate cele 3 sportive tricolore sunt pe partea superioară, alături de numărul unu mondial, Aryna Sabalenka.
Sorana Cîrstea
Credit imagine: Getty Images
Cele mai mari speranţe ale ţării noastre la Indian Wells se leagă de veterana Sorana Cîrstea, sportivă aflată într-o formă de excepţie, care, în California a avut mereu în ultimii ani rezultate bune. După un tur 3 şi o optime în 2021 şi 2022, Sori a ajuns până în sferturi, în anul de graţie 2023, când a făcut un "Sunshine Double" de excepţie (semifinală la Miami, la 3 săptămâni distanţă de performanţa de la IW).
Acum, ocupanta locului 38 WTA a avut parte de o tragere la sorţi destul de bună, Cîrstea urmând a o întâlni în runda inaugurală pe Tatjana Maria, o altă veterană din circuit (38 de ani). Va fi a 6-a întâlnire dintre cele două, românca având avantaj clar la directe, 4-1.
Dacă se vor respecta calculele hârtiei şi sportiva noastră va trece mai departe, în turul secund vom avea parte de un duel Sorana Cîrstea - Diana Shnaider, rusoaica având prim tur liber graţie statutului de cap de serie 21. Totuși, fosta elevă a lui Marius Copil traversează o perioadă slabă, dovadă în acest sens că a părăsit top 20 WTA. În singura întâlnire directă, Sori a învins-o pe sportiva de 21 de ani, anul trecut la Austin, în optimi.
În măsura în care va trece şi de sportiva antrenată de Sascha Bajin, pe Cîrstea o va aştepta în turul 3, probabil, Linda Noskova, cap de serie 14. Finalistă în toamnă la China Open (primul WTA 1000 în care a jucat cu trofeul pe masă), cehoaica vine după un Australian Open dezamăgitor, în care a fost eliminată încă din turul 3, de chinezoaica Wang. Sori şi Linda s-au întâlnit până acum de două ori, împărţindu-şi victoriile: ultimul duel a avut loc chiar luna trecută, românca obținând o victorie categorică la Dubai, turneu de WTA 1000 (6-1, 6-4).
Ca atare, chiar dacă are parte de două posibile dispute cu tenismene care au statutul de cap de serie, în tururile 2 şi 3, respectivele adversare sunt "negociabile" de către Cîrstea, care, dacă își pune în valoare jocul cel mai bun, are şanse reale la o optime. Acolo, potenţială adversară ar putea fi Coco Gauff, numărul 4 mondial şi jucătoare care a făcut semifinală la Indian Wells acum două ediţii. Americanca se zbate să își redescopere forma şi a comis cele mai multe duble greşeli din circuit în acest sezon, însă probabil că va fi greu de învins, mai ales că va fi motivată suplimentar de public. În singurul duel direct cu Sori, campioana de la Roland Garros s-a impus: 4-6, 6-3, 7-5, la Australian Open 2020.
Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, mai ghinioniste decât Sorana Cîrstea la Indian Wells
Cel mai bine clasată jucătoare din România, Jaqueline Cristian, nu a fost la fel de norocoasă ca Sorana Cîrstea la tragerea la sorţi de azi. Ocupanta locului 35 WTA își va începe aventura în California cu un duel contra sportivei din Indonezia, Janice Tjen. Aceasta traversează o perioadă de graţie, toamna trecută reușind să ajungă în două finale WTA (a pierdut ultimul act de la Sao Paolo şi s-a impus la Chennai). Din fericire pentru JC, asiatica a avut evoluţii oscilante în acest debut de sezon, nereușind să lege mai mult de două victorii la rând. Chiar şi așa, ea le-a învins în 2025 pe Maya Joint, la Abu Dhabi, pe Beatriz Haddad Maia, la Doha şi pe Leilah Fernandez, la Dubai, arătând că, atunci când jocul îi funcționează, e capabilă de rezultate mari.
Cristian şi Tjen nu s-au mai întâlnit până acum, iar, dacă românca va reuşi să câştige duelul din California, în turul secund o va avea ca adversară pe Maya Joint, australianca de 19 ani care anul trecut a câştigat două titluri WTA. Într-unul dintre turnee, tânăra de la antipozi a jucat cu trofeul pe masă chiar contra lui Jaqueline, pe zgura de la Rabat (6-3, 6-2 pentru Joint).
Cristian va pleca având şansa a doua în acest duel, dar nu ar fi deloc o surpriză ieşită din comun ca românca să meargă mai departe. Din păcate pentru ea, turul 3 i-o va scoate în faţă, aproape sigur, pe Aryna Sabalenka, liderul autoritar din WTA. Bielorusa a pierdut dramatic finala Australian Open, în ianuarie, iar acum vine la Indian Wells pentru a-şi lua revanşa. Cea mai bună jucătoare a lumii va fi cu atât mai motivată cu cât în ultimii 3 ani a ajuns de două ori în finale la turneul din California, de fiecare dată fiind învinsă.
În sfârşit, pe tabloul de la Indian Wells e prezentă şi Gabriela Ruse, jucătoare care nu a trecut de manşa inaugurală la precedentele ei două prezenţe în competiţia americană. De această dată, sportiva noastră o va întâni în primul tur pa Ajla Tomljanovic, în faţa căreia are un bilanț pozitiv, 2-1. Ultima oară când cele două au fost faţă în faţă se întâmpla în ianuarie, la Australian Open, tenismena noastră obținând un succes mare, 6-4, 6-4.
Turul doi va însemna întâlnirea unui cap de serie pentru bucureşteancă: Wang Xinyu. Chinezoaica de 01 de ani e la cea mai bună clasare a carierei în WTA, forma sa bună fiind evidentă şi la Australian Open, acolo unde a făcut optime (cu victorii la Kalinina, Ostapenko şi Noskova, înainte de a pierde greu în meciul cu Anisimova, a 4-a favorită).
În măsura în care va trece de sportiva asiatică, în turul 3 Ruse ar putea să o întâlnească pe Jasmine Paolini. Italianca a început slab sezonul, fiind eliminată la Melbourne din turul 3, dar ulterior şi-a ridicat nivelul, reușind o semifinală la Merida, săptămâna trecută.
Extrem de interesant e că Gabi are 4-1 la directe contra numărului 7 mondial, dar toate confruntările sale cu Paolini au avut loc înainte de 2023, anul în care conaţionala lui Sinner a început să urce vertiginos în clasament (urcare care s-a tradus, un an mai târziu, în finale consecutive de Roland Garros şi Wimbledon).
Așa ar putea arăta sferturile de la Indian Wells, dacă favoritele își respectă statutul
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo