Sorana Cîrstea - Petra Kvitova Miami | Cele două mari argumente ale româncei pentru o victorie

Sorana Cîrstea - Petra Kvitova Miami | Sportiva din Cehia are o experienţă mai mare la cel mai înalt nivel şi e obişnuită cu presiunea unor partide importante, dar reprezentanta noastră are atu-urile ei pentru disputa de vineri seară (ora 22:00).

Sorana Cîrstea şi Petra Kvitova s-au întâlnit de 5 ori pe hard, românca impunându-se de 4 ori

Credit imagine: Eurosport

Din punct de vedere al cifrelor, Petra Kvitova ar putea fi considerată favorită în cea de-a doua semifinală de la Miami. Cehoaica va juca a 20-a semifinală de WTA 1000 a carierei, în 99 de prezenţe în turneele din această categorie. Doar 7 alte jucătoare au mai reuşit în istorie să egaleze sau să treacă de cota de 20 de semifinale la acest nivel.
Petra Kvitova a ajuns într-o semifinală de turneu WTA 1000 în 12 sezoane diferite. Următoarele clasate într-un astfel de clasament sunt Caroline Wozniacki şi Victoria Azarenka, cu 10 prezenţe în penultimul act la acest nivel, în ani diferiţi.

Sorana Cîrstea - Petra Kvitova Miami | Atuurile Soranei în semifinale

Nu încape îndoială că experienţa Kvitovei e un atu important în perspectiva confruntării de diseară, dar Sorana Cîrstea contrabalansează cu două argumente puternice.
Primul ar fi reprezentat de istoricul duelurilor directe pe hard. În cele 10 întâlniri anterioare, Kvitova s-a impus de 6 ori, dar pe hard situaţia stă total diferit: Cîrstea conduce cu 4-1.
Dubla câştigătoare de la Wimbledon a reuşit singura victorie a sa pe această suprafaţă contra Soranei anul trecut, la Cincinnati. În rest, când cele două au fost faţă în faţă pe ciment Sori a avut câştig de cauză: seria aceasta a început la Copenhaga, în 2010, şi a continuat la Rogers Cup 2013, când sportiva noastră trecea în sferturi de cehoaică, în drumul spre finală. Ultimele două dispute pe hard dintre cele două au avut loc la Australian Open (2021 şi 2022), anul trecut reprezentanta noastră administrânu-i o corecţei severă colegei de generaţie: 6-2, 6-2.
Al doilea argument al Soranei Cîrstea e legat de forma de moment, iar la acest capitol românca e superioară. Ea a reuşit pentru prima oară în carieră să învingă două jucătoare de top 5 WTA la acelaşi turneu (Caroline Garcia şi Sabalenka), iar disputa cu bielorusa ne-a arătat o jucătoare extrem de matură, care gestionează perfect momentele cheie şi care nu ratează şanse atunci când adversara i le oferă.
"Ceea ce impresionează în primul rând la Sorana Cîrstea e că îşi îmbunătăţeşte jocul cu fiecare meci care trece. La Miami, românca nu a pierdut încă set, şi a arătat din ce în ce mai multă calitate, în disputele grele avute: Caroline Garcia, Karolina Muchova, Marketa Vondrousova şi Aryna Sabalenka.
Cîrstea şi-a gestionat emoţiile excepţional în ultimele săptămâni şi a părut că intră într-o bulă în care nimic nu o perturbă. Joacă perfect tenisul de bază - serviciu bun, retur grozav, iar partida cu Sabalenka a pregătit-o perfect pentru disputa cu Kvitova, care e o altă big hitter", notează jurnaliştii de la sportskeeda în previewul partidei.
Partida Sorana Cîrstea - Petra Kvitova va fi a doua semifinală de la Miami și va avea loc vineri seara, la ora 22:00 (LIVE-BLOG pe eurosport.ro). În finală s-a calificat deja Elena Rybakina, care a câştigat duelul cu Jessica Pegula în minimum de seturi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo