Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea s-a calificat pe tabloul principal la Dubai, după o nouă victorie mare

Cristian Mihală

Actualizat 17/02/2020 la 12:08 GMT+2

Sorana Cîrstea a obținut o victorie mare împotriva Carlei Suarez Navarro, în ultimul tur al calificărilor de la Dubai. Românca, locul 70 WTA, a trecut de iberică în trei seturi, scor 6-2, 1-6, 5-4.

Sorana Cirstea

Credit imagine: Imago

Pe lângă Simona Halep, cap de serie numărul unu, România va mai avea o reprezentantă în proba de simplu de la turneul din Emiratele Arabe Unite.
Sorana Cîrstea a avut o misiune teribil de complicată pentru a accede pe tablou, trebuind să treacă în semifinalele calificărilor de Julia Goerges. În ultimul tur, a avut parte de o altă sportivă cu un CV impresionant, dar Sori a reușit să își țină în frâu emoțiile și să facă o partidă foarte bună.
Meciul a fost ca un rollercoaster pentru ambele sportive, fiecare dominând categoric câte un set. S-a intrat în decisiv, unde Cîrstea a reușit breakul din primul game, dar a cedat imediat avantajul. La 4-4, bucureșteanca a reușit din nou breakul, de această dată cel decisiv, închizând partida pe propriul serviciu, la a doua minge de meci.
Înainte de disputa de azi, Cîrstea avea un palmares negativ în fața sportivei care a fost pe locul 6 WTA în urmă cu patru ani. Iberica se impusese la Marbella și la Roland Garros, în timp ce Sori obținuse singura sa victorie la Australian Open, în 2017.
În ultimul tur al calificărilor de la Dubai s-a mai calificat o româncă, Ana Bogdan. Din păcate aceasta a pierdut în fața sportivei din Belarus, Aliaksandra Sasnovich.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo