Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea, salt în clasamentul WTA! Simona Halep urcă în ierarhia pentru Turneul Campioanelor

Irina Aldea

Actualizat 26/04/2021 la 11:05 GMT+3

Sorana Cîrstea a cucerit duminică titlul la turneul de 250 de puncte de la Istanbul și a devenit a doua jucătoare a României în clasamentul WTA, după Simona Halep, care a ajuns până în semifinale la turneul de la Stuttgart.

Sorana Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea a urcat nouă poziţii în clasamentul WTA, până pe locul 58, cu 1.428 de puncte, şi a devenit a doua jucătoare a României în clasamentul WTA, dat publicităţii luni, după ce a câştigat turneul de categorie WTA 250 de la Istanbul, după finala disputată în compania principalei favorite, Elise Mertens. România are 10 sportive în Top 200 WTA.
De partea cealaltă, Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA, cu 7050 de puncte, după ce a evoluat în semifinalele turneului WTA 500 de la Stuttgart, acolo unde a cedat în fața bielorusei Aryna Sabalenka. În plus, Simona Halep a înregistrat o urcare în clasamentul pentru Turneul Campioanelor: a revenit în Top 20. Liderul mondial din WTA a rămas același, Ashleigh Barty. Australianca s-a distanțat în fruntea ierarhiei mondiale după triumful de la Stuttgart.

Jucătoare din România în Top 200 WTA:

  • 3 Simona Halep 7050 puncte
  • 58 Sorana Cîrstea 1429 (+9)
  • 64 Patricia Țig 1254
  • 75 Irina Begu 1084
  • 102 Ana Bogdan 830
  • 133 Irina Bara 625 (+1)
  • 143 Mihaela Buzărnescu 564 (-5)
  • 147 Jaqueline Cristian 544
  • 174 Monica Niculescu 417
  • 175 Gabriela Ruse 417

Dublu:

  • 41 Raluca Olaru 2405 puncte (+2)
  • 56 Monica Niculescu 1905 (-1)
  • 104 Andreea Mitu 934 (-1)
  • 114 Mihaela Buzărnescu 867 (+3)
  • 122 Irina Bara 808 (+2)
  • 131 Laura Ioana Paar 717 (+3)
  • 134 Irina Begu 706 (+2)
  • 135 Simona Halep 704 (+2) etc.

Top 10 WTA:

  • 1 Ashleigh Barty 9655 puncte
  • 2 Naomi Osaka 7800
  • 3 Simona Halep 7050
  • 4 Sofia Kenin 5915
  • 5 Elina Svitolina 5835
  • 6 Bianca Andreescu 5265
  • 7 Aryna Sabalenka 5205
  • 8 Serena Williams 4850
  • 9 Karolina Pliskova 4660
  • 10 Kiki Bertens 4405 (+1).

Porsche Race, primele 10 poziții:

  • 1 Ashleigh Barty 2471 puncte (+1)
  • 2 Naomi Osaka 2400 (-1)
  • 3 Garbine Muguruza 1980
  • 4 Jennifer Brady 1498
  • 5 Aryna Sabalenka 1422 (+2)
  • 6 Elise Mertens 1361
  • 7 Veronika Kudermetova 1297 (-2)
  • 8 Elina Svitolina 1116 (+3)
  • 9 Jessica Pegula 1006 (-1)
  • 10 Serena Williams 965 (-1).

Porsche Race, Turneul Campioanelor, jucătoare din România:

  • 20 Simona Halep 780 (+6)
  • 28 Sorana Cîrstea 606 (+21)
  • 76 Irina Begu 210 (-3)
  • 97 Ana Bogdan 147 (+32) etc.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Programul transmisiunilor Eurosport Player - 26 aprilie
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo