Sorana Cîrstea se pregătește pentru turneele din Statele Unite ale Americii la Lyon. Săptămâna viitoare, românca va juca la Lyon, turneu WTA 250 care se va desfășura în perioada 28 februarie-6 martie 2022, cu premii în valoare de 239.477 de euro.
https://i.eurosport.com/2022/02/23/3326249.jpg
După turneul din Franța, Cîrstea va merge în Statele Unite, acolo unde va participa la Indian Wells (7 martie-20 martie 2022) și Miami (21 aprilie-3 aprilie 2022). Ambele turnee din SUA se desfășoară pe hard și fac parte din categoria WTA 1000. După aceste două turnee, în luna aprilie va începe sezonul de zgură.
Roland Garros
Mihaela Buzărnescu a ratat calificarea pe tabloul principal de la Roland Garros
ACUM 11 MINUTE
Citește și:

Sorana Cîrstea, eliminată în turul al doilea de la Doha de Muguruza

Sorana Cîrstea va merge la Lyon după un parcurs la Doha care s-a încheiat în turul al doilea. În primul tur, Cîrstea a trecut fără emoții de egipteanca Mayar Sherif, scor 6-2, 6-1, dar în turul al doilea a fost învinsă de Garbine Muguruza, scor 7-6(4), 6-1.
În acest moment, Sorana Cîrstea se află pe locul 31 WTA, cu 1607 puncte.
Tenis
Roger Federer, inspirat de revenirea lui Rafael Nadal: "Vorbim din când în când la telefon"
ACUM O ORĂ
Roland Garros
Ce impact va avea programul de la Roland Garros? "E frumos pentru public, dificil pentru jucători"
ACUM 5 ORE