Eurosport
Ce a spus Irina Begu după victoria superbă în fața Terezei Martincova la Sankt Petersburg
De
Publicat 11/02/2022 la 14:59 GMT+2
Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului de 500 de puncte de la Sankt Petersburg. Sportiva noastră e la două victorii distanță de titlu în Rusia.
Irina Begu
Credit imagine: Getty Images
UPDATE / Irina Begu o va întâlni în semifinale pe Maria Sakkari, principala favorită la câștigarea turneului din Rusia. Sportiva din Grecia a trecut în sferturi, scor 7-6(7), 6-2, de Elise Mertens (favorită 8 - 26 WTA). Partida a durat două ore și 9 minute de joc.
Știre inițială
Irina Begu, ocupanta locului 56 WTA, s-a calificat în semifinale la turneul de 500 de puncte de la Sankt Petersburg. Sportiva noastră a eliminat-o pe cehoaica Tereza Martincova, ocupanta locului 42 WTA, cu scorul de 6-4, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 26 de minute de joc.
Tenis
Irina Begu își pune cariera pe pauză! Anunțul tenismenei: "Nu este un adio!"
09/10/2025 la 14:02
În continuare, sportiva noastră, singura rămasă în competiția din Rusia, o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Maria Sakkari, principala favorită a turneului, și Elise Mertens, a 8-a favorită de pe tabloul principa. Pe cealaltă parte de tablou se duelează Ostapenko și Sasnovich și Bencic și Kontaveit.
Irina Begu, mândră de cum a executat planul de joc la Sankt Petersburg
Sportiva noastră a declarat la interviul de după meci că și-a propus să fie agresivă încă din primul game al partidei cu Tereza Martincova: "Am jucat foarte agresiv încă de la început, am fost foarte concentrată și calmă. Am servit foarte bine astăzi și cred că toți acești factori m-au ajutat. Am încercat să imprim și mult efect mingii și în final sunt mulțumită de rezultat", a declarat românca la finalul meciului, potrivit Digi Sport.
Irina Begu are parte de o săptămână excelentă în Rusia. Sportiva noastră a trecut în optimile de finală de favorita numărul 6, Petra Kvitova, cu un scor neverosimil, 6-4, 6-0, meci care i-a întărit fără doar și poate încrederea în propriile forțe. Acum, Irina este foarte aproape de finală, însă are de trecut un test foarte dificil în penultimul act, indiferent peste cine va da acolo.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo