Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jaqueline Cristian e în optimi la St. Petersburg! Cu cine joacă pentru un loc în sferturile de finală

Irina Aldea

Publicat 08/02/2022 la 13:57 GMT+2

Jaqueline Cristian e prima jucătoare din România care avansează pe tabloul principal la turneul de la St. Petersburg, după victoria în minimum de seturi cu Pera.

Jaqueline Cristian

Credit imagine: Getty Images

Jaqueline Cristian s-a calificat marți în optimile de finală la turneul WTA 500 de la Sankt Petersburg (Rusia), dotat cu premii totale de 703.580 de dolari. Sportiva noastră, clasată pe locul 58 WTA, a învins-o pe Bernarda Pera (27 de ani, 100 WTA), cu scorul de 7-6 (3), 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 54 de minute de joc.
Pentru calificarea în optimi, Jaqueline Cristian va primi 9,500 de dolari și 55 de puncte în ierarhia WTA de simplu. În continuare, Jaqueline Cristian se va duela pentru un loc în sferturile de finală cu bielorusa Aliaksandra Sasnovich (71 WTA), care a trecut în turul inaugural de Magda Linette în 3 seturi cu scorul de 7-5, 4-6, 6-4. Aceasta va fi prima întâlnire dintre Cristian și Sasnovich în circuitul feminin de tenis.

Jaqueline Cristian, prima româncă ajunsă în optimi la St. Petersburg

Jaqueline Cristian așteaptă să fie acompaniată în optimile de finală la Sankt Petersburg de Sorana Cîrstea și Irina Begu, care de asemenea intră în concurs în Rusia azi. Sorana Cîrstea (31 WTA) o va întâlni pe Marketa Vondrousova (38 WTA) în jurul orei 14:30, ora României, în timp ce Irina Begu (56 WTA) se va duela cu Shuai Zhang (67 WTA) în jurul orei 18:00, ora României.
Și în calificări am avut două reprezentante, pe Ana Bogdan și Irina Bara, însă niciuna dintre cele două sportive din România nu a reușit să pătrundă pe tabloul principal la evenimentul din Rusia. La dublu avem perechea Cîrstea/Olaru, care s-a calificat deja în turul al doilea după ce le-au învins pe Lydmyla Kichenok/Jelena Ostapenko. În continuare, ele se vor lupta cu echipa formată din Anastasia Potapova și Vera Zvonareva.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo