Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Surpriză la Mallorca! După Djokovic, și Daniil Medvedev va participa la turneul din insula iberică

Nicu Savin

Actualizat 16/06/2021 la 17:09 GMT+3

Noul turneu ATP 250 de la Mallorca, programat să se desfășoare în perioada 20-26 iunie 2021, anunță un tablou foarte interesant.

Daniil Medvedev

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Alex Masgras
Numărul 2 mondial, Daniil Medvedev, va beneficia de un wild card din partea organizatorilor de la Mallorca. Rusul a luat decizia de a participa la acest turneu după ieșirea prematură de la Halle, când a pierdut primul său meci al sezonului pe iarbă în fața lui Jan-Lennard Struff, scor 7-6, 6-3. Astfel, Medvedev își va continua pregătirea pentru Wimbledon la turneul unde director este unchiul lui Rafael Nadal, Toni Nadal.
Medvedev nu este singurul nume mare care va participa la primul turneu ATP 250 de la Mallorca. Alte nume de top precum Dominic Thiem, Nick Kyrgios, Karen Khachanov, Pablo Carreno Busta, Casper Ruud sau Guido Pella se vor pregăti pentru Wimbledon pe gazonul spaniol.

Novak Djokovic, sfătuit de Ivanisevic să nu joace deloc la Mallorca

Cea mai mare surpriză anunțată de organizatori a fost legată de participarea numărului 1 mondial, Novak Djokovic, în proba de dublu a turneului. Campion pentru a doua oară la Roland Garros, sârbul se antrenează în insula iberică pentru Wimbledon și a decis să aibă și câteva meciuri în picioare, jucând în proba de dublu.
Goran Ivanisevic, fostul campion de la Wimbledon din 2001 și unul dintre antrenorii lui Djokovic, a declarat pentru site-ul tennismajors.com că ar fi preferat ca Nole să nu se ducă la Mallorca, deoarece suprafața de acolo este foarte diferită de cea de la Londra: "În opinia mea, nu ar trebui să jucăm acest turneu, deoarece iarba de la Wimbledon este foarte diferită de cea de la Mallorca. Ar trebui să fim cu cel puțin trei zile înainte la Londra, mai ales că Novak va juca în prima zi la Wimbledon, fiind deținătorul trofeului". De asemenea, croatul spune că pe lângă suprafață, Djokovic și echipa sa trebuie să se acomodeze și cu regulile stricte impuse de organizatorii de la Wimbledon.
Turneul de la Mallorca se va disputa în perioada 20-26 iunie 2021, în timp ce turneul de la Wimbledon va avea loc în perioada 28 iunie-11 iulie 2021, fiind transmis în direct pe canalele Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo