Swiatek, ajutată de idolul Rafa Nadal să-și găsească antrenor?! Ce lovitură se pregătește în WTA! Anunțul L'Equipe

Iga Swiatek își caută un nou antrenor după despărțirea de Wim Fissette, iar presa internațională anunță o posibilă colaborare cu Francisco Roig. În culise apare și numele lui Rafael Nadal, idolul polonezei, care ar putea avea un rol important în această mutare spectaculoasă.

Elena Rybakina - Iga Swiatek - Australian Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Situația antrenorului din echipa Igăi Swiatek continuă să stârnească speculații în circuitul WTA, după despărțirea recentă de Wim Fissette. Presa internațională vorbește tot mai intens despre o posibilă mutare spectaculoasă, iar numele vehiculat insistent este cel al spaniolului Francisco Roig, fost colaborator al lui Rafael Nadal.
Potrivit publicației franceze L'Equipe, Roig se află deja într-o perioadă de probă alături de fostul lider mondial din WTA, cei doi pregătindu-se împreună la Rafa Nadal Academy, în perspectiva sezonului pe zgură. Deși informația nu a fost confirmată oficial, mai multe surse importante tratează deja mutarea ca fiind aproape realizată.
CITEȘTE ȘI:

Swiatek, antrenată de Francisco Roig? Mutarea, 99% realizată

În același timp, legătura dintre Swiatek și idolul său din copilărie, Rafael Nadal, pare să joace un rol interesant în această ecuație. Întrebată direct de către polonezi dacă spaniolul a ajutat-o să-și găsească un nou antrenor și dacă va fi prezent în loja sa la turneele pe zgură, poloneza a oferit un răspuns sincer, dar precaut:
"Știi, Rafa este idolul meu și practic singura persoană pe care am văzut-o vreodată jucând tenis în copilărie. A fost, de asemenea, suficient de amabil să vorbească cu mine de mai multe ori în timpul carierei sale și să-mi dea sfaturi. Este cineva la care mă pot adresa dacă am nevoie de ajutor sau am o problemă.
Ajutorul cuiva atât de experimentat - cel mai bun, de fapt - este evident o oportunitate minunată și voi profita de ea dacă pot. Rafa este foarte deschis. Este o persoană grozavă. Faptul că am numărul lui și îl pot contacta este o mare onoare. Dar, sincer, aș vrea să rămână între noi dacă m-a ajutat sau nu, pentru că face parte din această poveste. Nu aș vrea să-l pun într-o poziție jenantă".
Declarația lasă loc de interpretări, fără a confirma implicarea directă a lui Nadal în alegerea noului antrenor, dar subliniază relația apropiată dintre cei doi. În paralel, mutările din culise par să susțină varianta Roig. Conform aceleiași surse, colaborarea acestuia cu tânărul francez Giovanni Mpetshi Perricard, începută recent, s-a încheiat după mai puțin de o lună, semn că spaniolul ar putea fi pregătit pentru un nou angajament de anvergură.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo