Eurosport
Swiatek, confesiune "prea" sinceră despre rivalitatea cu Sabalenka?! "Nu mă gândesc la ea!"
De
Publicat 06/05/2024 la 16:59 GMT+3
La câteva zile după finala solicitantă pe care a câștigat-o în fața Arynei Sabalenka, Iga Swiatek a vorbit despre marele ei triumf. Poloneza a vorbit despre rivalitatea pe care o are cu bielorusa, dar și despre așteptările pe care le are la Roma.
Aryna Sabalenka & Iga Swiatek
Credit imagine: Getty Images
Iga Swiatek, liderul mondial din WTA, a câştigat turneul de 1.000 de puncte de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, după ce a întrecut-o sâmbătă în finală pe bielorusa Aryna Sabalenka, a doua jucătoare a lumii, cu 7-5, 4-6, 7-6 (7). Swiatek s-a impus la capătul unui meci de peste trei ore, luându-şi revanşa după finala de anul trecut câştigată de Sabalenka.
Aflată pentru a 101-a săptămână pe primul loc în clasamentul WTA, tripla câștigătoare de la Roland Garros, care îşi va pune titlul în joc peste trei săptămâni, a cucerit al treilea trofeu din acest an şi al treilea la categoria WTA 1.000, turneele cele mai prestigioase după cele de Grand Slam, după Doha şi Indian Wells. La 22 de ani, ea şi-a trecut în palmares al 20-lea titlu din carieră.
CITEȘTE ȘI:
Swiatek, confesiune sinceră despre rivalitatea cu Sabalenka
Swiatek a vorbit mai întâi despre amintirile pe care le va lua cu ea după trofeul de la Madrid: "Va depinde de ceea ce voi face în privința ultimului meci. Pot să îl las acolo sau să învăț o lecție importantă. Va depinde de cum îl voi trata în următoarele săptămâni, cum îl voi analiza, dacă voi ajunge la concluzia că pot câștiga sau dacă mă voi simți mai bine în ciuda faptului că am fost stresată timp de 2 ore. Mă poate învăța multe pentru restul carierei mele, dar nu vreau să îi dau atât de multă importanță. Dacă ceva a funcționat astăzi, nu înseamnă că va funcționa și altă dată".
Ulterior, Iga a discutat și despre rivalitatea cu Sabalenka, dar și despre trecerea de la Madrid la Roma: "Nu mă gândesc la Aryna când mă antrenez, cred că am o viziune diferită a jocului față de ea, dar știu că există o concurență foarte mare și dacă mă opresc o clipă, voi fi eliminată. Trebuie să continui să mă perfecționez și să rămân motivată. Simt că după un meci ca acesta am nevoie de două luni de vacanță, dar nu pot. Acum trebuie să ne recuperăm și să ne adaptăm la terenurile de la Roma, care sunt oarecum diferite, sunt mai lente. Sezonul este foarte strâns, turneele sunt foarte apropiate între ele, așa că trebuie să ne adaptăm".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo