Eurosport
Carlos Alcaraz, OUT în semifinale la Basel! Liderul mondial din ATP, învins clar de Auger-Aliassime
De
Publicat 29/10/2022 la 16:39 GMT+3
Carlos Alcaraz a fost învins în mod clar în semifinalele turneului de 500 de puncte de la Basel. Ibericul a cedat în minimum de seturi în fața lui Felix Auger-Aliassime.
Carlos Alcaraz
Credit imagine: Getty Images
Carlos Alcaraz, liderul mondial din ATP, a fost eliminat în penultimul act al turneului de 500 de puncte de la Basel. Cap de serie numărul 1, Alcaraz a cedat în minimum de seturi, scor 6-3, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 22 de minute de joc.
Aceasta a fost a treia victorie a canadianului în fața lui Alcaraz, din tot atâtea meciuri disputate unul împotriva celuilalt. Elevul lui Toni Nadal e astfel primul jucător calificat în ultimul act al turneului de la Basel, acolo unde-l așteaptă pe câștigătorul meciului dintre Holger Rune și Roberto Bautista-Agut, favoritul numărul 6.
CITEȘTE ȘI:
Alcaraz, OUT în semifinale la Basel. Auger-Aliassime e în marea finală
Până să fie eliminat în penultimul act, Carlos Alcaraz a arătat o formă de joc impresionantă. Ibericul a trecut în trei seturi de Jack Draper, a trecut apoi în minimum de seturi de Botic Van De Zandschulp, iar mai apoi în 2 seturi de compatriotul Pablo Carreno-Busta, înainte de a fi eliminat.
De cealaltă parte, Auger-Aliassime a ajuns în marea finală de la Basel după ce a trecut de Huesler, Kecmanovic, Bublik și alcaraz, cedând un singur set în meciul inaugural. Anul acesta, canadianul a cucerit trei titluri, la Rotterdam, Florence și Antwerp, iar mâine va avea șansa, în direct pe Eurosport 2, să câștige al patrulea titlu din 2022, dar și din carieră.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo