Tabloul semifinalelor de la ATP Next Gen s-a stabilit după un rezultat care va naște o controversă

Faza grupelor de la ATP Next Gen, Turneul Campionilor pentru jucători sub 20 ani, s-a terminat astăzi, odată cu partida dintre Learner Tien și Nicolai Budkov Kjaer. Finalistul de anul trecut s-a impus cu 3-1 la seturi și a câștigat grupa, dar și norvegianul a mers în semifinale. Interesant e că doar la acest scor s-ar fi calificat ambii jucători, ceea ce ar putea naște o mare controversă.

Highlights: Tien pulls off huge upset win over Medvedev at 2.55am

Sursa video: Eurosport

ATP Next Gen 2025, Turneul Campionilor pentru jucători sub 20 ani, se apropie de punctul culminant, iar astăzi s-a stabilit tabloul semifinalelor. Mai întâi s-au jucat ultimele meciuri din grupa B, care a fost câștigată de belgianul Alexander Blockx, singurul jucător care a avut victorii pe linie la actuala ediție. Pe locul secund a terminat americanul Nishesh Basavareddy, grație victoriei cu 3-0 la seturi împotriva germanului Justin Engel.
Lucrurile au fost mult mai echilibrate în grupa A, unde a avut loc o situație incredibilă. Rafael Jodar a câștigat duelul 100% spaniol cu Martin Landulance, scor 3-0, și avea șanse mari de a se califica în careul de ași. Asta pentru că își putea îndeplini obiectivul cu 5 din cele 6 scoruri posibile în ultima partidă, care i-a adus față în față pe Learner Tien și Nicolai Budkov Kjaer.

Rafael Jodar, eliminat de la ATP Next Gen de singurul rezultat care ar fi dus la acest deznodământ în partida Tien - Budkov Kjaer

Înaintea acelui meci lucrurile erau simple. Norvegianul avea nevoie să câștige minim un set pentru a avansa în penultimul act, în timp ce finalistul de anul trecut era obligat să câștige, dar fără să cedeze mai mult de un set. Cu alte cuvinte, doar o victorie cu 3-1 a lui Tien i-ar fi calificat pe ambii combatanți și exact așa s-a întâmplat.
Budkov Kjaer a câștigat primul set la tie-break și era deja sigur de accederea în faza următoare, ceea ce probabil a contat în mentalul său, pentru că ulterior s-a relaxat total. Tien a revenit și s-a impus cu scorul final de 3-4 (2), 4-1, 4-2, 4-2. E imposibil de crezut că între cei doi jucători a existat o înțelegere pentru ca meciul să se termine cu scorul care îi mulțumea pe ambii, dar mereu apar speculații în asemenea situații.
Tien, Budkov Kjaer și Jodar au terminat grupa cu câte două victorii, astfel că departajarea s-a făcut în funcție de procentajul de seturi câștigate. Americanul a avut un setaveraj de 8-5 și a încheiat grupa pe primul loc, iar Budkov Kjaer și Jodar au avut 7-5, dar norvegianul a mers mai departe datorită victoriei din meciul direct (3-1 la seturi).
Așadar, Alexander Blockx - Nicolai Budkov Kjaer și Learner Tien - Nishesh Basavareddy vor fi cele două semifinale de la ATP Next Gen 2025. E pentru al 3-lea an la rând când doi jucători din aceeași țară își dispută unul dintre locurile în finală. În 2023 francezii Arthur Fils și Luca Van Assche s-au duelat în semifinale (primul a câștigat, pentru ca apoi să piardă finala în fața lui Hamad Medjedovic), iar anul trecut Learner Tien l-a învins pe conaționalul Alex Michelsen în 5 seturi, dar ulterior a ratat trofeul, cedând în 4 seturi finala cu Joao Fonseca.
Lista campionilor de la ATP Next Gen
  • 2017 - Chung Hyeon
  • 2018 - Stefanos Tsitsipas
  • 2019 - Jannik Sinner
  • 2021 - Carlos Alcaraz
  • 2022 - Brandon Nakashima
  • 2023 - Hamad Medjedovic
  • 2024 - Joao Fonseca
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de biliard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sune disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo