Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic a rupt tăcerea la Tel Aviv despre accidentarea de la mână: "Acum bat în lemn!"

Irina Aldea

Actualizat 28/09/2022 la 18:40 GMT+3

Novak Djokovic a pierdut duminică un meci foarte important în Laver Cup, iar explicația a fost bazată pe disconfortul resimțit la încheietura mâinii drepte. La Tel Aviv, sârbul a vorbit despre problemele întâmpinate.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Fără a juca tenis de mai bine de două luni (ultimul meci fusese în finala de la Wimbledon), Novak Djokovic a arătat multe lacune în meciul de duminică cu Felix Auger-Aliassime, asta după ce sâmbătă jucase fantastic, impunându-se atât la simplu, cât şi la dublu. O explicaţie pentru prestaţia modestă de duminică stă într-o accidentare pe care o are la încheietura mâinii drepte.
Novak Djokovic a avut un an tumultuos, iar programul său a continuat să fie dat peste cap. Absent în Australia, interzis să călătorească în Statele Unite ale Americii, sârbul a fost nevoit să își schimbe în mod constant prioritățile pentru a putea juca. El a jucat până acum doar șapte turnee în acest an. Ajuns în Israel, Nole a oferit mai întâi detalii despre accidentarea sa la încheietura mâinii.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic a rupt tăcerea la Tel Aviv despre accidentarea de la mână

Sârbul a părut încrezător cu privire la accidentarea de la mână, el spunând că nu a mai resimțit dureri: "M-am antrenat timp de aproape două ore și totul a decurs bine. Mă simt bine. Fericit că această mini-problemă a trecut, chiar dacă acum bat în lemn", a declarat sârbul înainte de a preciza de ce a venit în Israel.
"Mă angajasem să joc Laver Cup la Londra și am vrut să joc trei săptămâni la rând, așa că Tel Aviv era locul ideal pentru mine. De asemenea, nu mai fusesem aici de mult timp, iar ultima mea vizită a fost o experiență fantastică. Am lucrat cu israelieni în ultimii ani, cu preparatorul meu fizic sau cu managerul meu, până la urmă m-am simțit mereu binevenit aici", a explicat Novak Djokovic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo