Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic debutează mâine la Tel Aviv! Când și cu cine joacă sârbul în proba de simplu

Irina Aldea

Actualizat 28/09/2022 la 18:45 GMT+3

Novak Djokovic a fost prezent weekend-ul trecut la retragerea lui Roger Federer, iar azi mai ia parte la un meci de retragere, al lui Jonathan Erlich, căpitanul echipei de Cupa Davis a Israelului.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

UPDATE | Jonathan Erlich nu va juca în această seară alături de Novak Djokovic, israelianul accidentându-se la antrenament. Astfel, sârbul rămâne în concurs doar în proba de simplu.
Știre inițială
Novak Djokovic află azi cât de serioasă e problema de la încheietura mâinii, o problemă care l-a oprit din a evolua la nivel maxim în meciul cu Felix Auger-Aliassime din Laver Cup. Azi, sârbul debutează la turneul de la Tel Aviv în proba de dublu. El, împreună cu Jonathan Erlich, cel alături de care a câștigat singurul titlu de dublu al carierei (Queens 2010), îi vor întâlni pe Arends și Stevens, de la ora 18.30, ora României.
Djokovic și Erlich au făcut echipă la Queen's Club Championships în 2010 și au câștigat titlul învingându-i în finală pe Karol Beck și David Skoch. Acesta rămâne singurul titlu de dublu al sârbului până în prezent. Erlich a avut o carieră destul de decentă la dublu, câștigând titlul la dublu masculin la Australian Open în 2008, avându-l ca partener pe compatriotul său, Andy Ram.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic a aflat când și cu cine joacă la simplu la Tel Aviv

Dacă la dublu evoluează azi, Novak Djokovic intră în concurs și la simplu la Tel Aviv, dar mâine. Adversarul lui va fi veteranul Pablo Andujar, în vârstă de 36 de ani, aflat pe locul 115 ATP. În primul tur, experimentatul spaniol l-a învins pe brazilianul Thiago Monteiro în minimum de seturi, cu scorul de 7-6(3), 6-1, după o oră și 39 de minute de joc.
Acest duel se va disputa joi, de la ora 18.30, ora României, fiind ultimul meci de pe terenul central. Djokovic și Andujar s-au întâlnit de două ori până acum în circuitul masculin de tenis, iar Nole s-a impus de fiecare dată, prima dată la Umag în 2007 (zgură), iar apoi în 2012 la Indian Wells (hard). Finala turneului de 250 de puncte de la Tel Aviv va putea fi urmărită în direct pe Eurosport 2, duminică, de la ora 18.30, ora României. Toate meciurile de la Tel Aviv pot fi urmărite pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo